Când pisica a plecat de acasă
Este clar că Traian Băsescu şi-a luat mâna de pe PD-L.
Omul care a preluat o ruină de la revoluţionarul romantic Petre Roman şi a transformat degringolada în triumf a plecat. Este Preşedinte la al doilea mandat consecutiv şi, pe planul politicii de partid, nu-l mai mână nimic în luptă. Aş putea să pariez că la terminarea acestui mandat se va retrage complet din viaţa politică.
Problema, pentru PD-L, este hăul imens rămas în urma sa. Partidul se confruntă în acest moment cu un vid de putere la vârf şi o criză de identitate nemaiîntâlnită de pe vremea social-democratului, actualmente rândaş la PNL, Petre Roman.
După anul 2000, când Traian Băsescu a preluat conducerea partidului şi a determinat transformarea, cel puţin la nivel de declaraţii, a doctrinei social-democrate anterioare într-una populară, Partidul Democrat s-a bucurat de linişte în interior întrucât nu existau lideri de opinie care să se apropie măcar de anvergura politică a omului aflat la conducere. Această situaţie s-a menţinut şi după ce, la sfârşitul anului 2007, structura de cadre a fost primenită cu facţiunea reformistă desprinsă din PNL. Atât vechea gardă cât şi noile achiziţii s-au simţit extrem de confortabil în umbra locomotivei Băsescu şi s-au mulţumit să se bucure de avantajele acestei asocieri, fără a oferi nimic în schimb.
"Roadele" acestui dolce far niente au apărut abia cu ocazia recentelor alegeri prezidenţiale când, puse în situaţia de a apăra poziţia liderului, majoritatea cadrelor "de bază" ale partidului au capotat lamentabil făcând dovada unei incapacităţi aproape congenitale de a combate cu succes avalanşa tirurilor inamicului. Mai mult, deşi s-au aflat adesea faţă în faţă cu personaje de a căror structură morală deplorabilă ar fi putut profita din plin (Norica Nicolai, Ioan Ghişe, Robert Negoiţă, Mugur Ciuvică, Sorin Roşca Stănescu, Bogdan Chireac etc.), oamenii politici ai PD-L au ezitat în a puncta decisiv şi au preferat o atitudine prudentă, de şoricel speriat, în locul unei ofensive menite să-i facă una cu pământul pe aceşti golani patetici.
Au existat, desigur, şi excepţii menite a confirma această regulă, apărute din acea zonă a partidului populată de personalităţi cu un nivel intelectual superior şi o doctrină personală modernă şi reformatoare. Aceştia sunt, de altfel, cei ce încearcă în aceste zile să sune goarna deşteptării într-un partid în care, îmbătaţi de o victorie ce nu le aparţine, "greii" şi-au regăsit reflexele din vremea când "militau" alături de Ion Iliescu şi Petre Roman şi s-au lansat într-o acţiune de pesederizare de neconceput înainte de alegerile prezidenţiale.
Reacţia lor dură faţă de "dizidenţa" unui Cristian Preda sau Sever Voinescu, care n-au făcut altceva decât să semnaleze apariţia unor semne timpurii de derapaj, induce ideea unor viitoare lupte intestine pentru putere extrem de disputate între aripa proaspătă, modernă, europeană, elevată şi reprezentanţi ai vechii gărzi de genul cuplului de comici vestiţi Berceanu-Videanu.
Din păcate, în mai toată media românească, vădit interesată de subiect, tarele lipsei de profesionalism, nedomolite nici de spectrul falimentului, ne obligă să urmărim analize ale situaţiei din PD-L făcute nu de membri ai partidului din cele două facţiuni ci de tot soiul de neaveniţi cum ar fi procurorul comunist Norica Nicolai sau Mugur Ciuvică, un mercenar abject aflat în slujba clanului Voiculescu.
Oricum, va fi foarte interesant de urmărit dacă PD-L va supravieţui în era post-Băsescu şi dacă da, în ce formă. Va deveni un nou PSD sau un adevărat partid european aşa cum îl doreşte Cristian Preda.
Omul care a preluat o ruină de la revoluţionarul romantic Petre Roman şi a transformat degringolada în triumf a plecat. Este Preşedinte la al doilea mandat consecutiv şi, pe planul politicii de partid, nu-l mai mână nimic în luptă. Aş putea să pariez că la terminarea acestui mandat se va retrage complet din viaţa politică.
Problema, pentru PD-L, este hăul imens rămas în urma sa. Partidul se confruntă în acest moment cu un vid de putere la vârf şi o criză de identitate nemaiîntâlnită de pe vremea social-democratului, actualmente rândaş la PNL, Petre Roman.
După anul 2000, când Traian Băsescu a preluat conducerea partidului şi a determinat transformarea, cel puţin la nivel de declaraţii, a doctrinei social-democrate anterioare într-una populară, Partidul Democrat s-a bucurat de linişte în interior întrucât nu existau lideri de opinie care să se apropie măcar de anvergura politică a omului aflat la conducere. Această situaţie s-a menţinut şi după ce, la sfârşitul anului 2007, structura de cadre a fost primenită cu facţiunea reformistă desprinsă din PNL. Atât vechea gardă cât şi noile achiziţii s-au simţit extrem de confortabil în umbra locomotivei Băsescu şi s-au mulţumit să se bucure de avantajele acestei asocieri, fără a oferi nimic în schimb.
"Roadele" acestui dolce far niente au apărut abia cu ocazia recentelor alegeri prezidenţiale când, puse în situaţia de a apăra poziţia liderului, majoritatea cadrelor "de bază" ale partidului au capotat lamentabil făcând dovada unei incapacităţi aproape congenitale de a combate cu succes avalanşa tirurilor inamicului. Mai mult, deşi s-au aflat adesea faţă în faţă cu personaje de a căror structură morală deplorabilă ar fi putut profita din plin (Norica Nicolai, Ioan Ghişe, Robert Negoiţă, Mugur Ciuvică, Sorin Roşca Stănescu, Bogdan Chireac etc.), oamenii politici ai PD-L au ezitat în a puncta decisiv şi au preferat o atitudine prudentă, de şoricel speriat, în locul unei ofensive menite să-i facă una cu pământul pe aceşti golani patetici.
Au existat, desigur, şi excepţii menite a confirma această regulă, apărute din acea zonă a partidului populată de personalităţi cu un nivel intelectual superior şi o doctrină personală modernă şi reformatoare. Aceştia sunt, de altfel, cei ce încearcă în aceste zile să sune goarna deşteptării într-un partid în care, îmbătaţi de o victorie ce nu le aparţine, "greii" şi-au regăsit reflexele din vremea când "militau" alături de Ion Iliescu şi Petre Roman şi s-au lansat într-o acţiune de pesederizare de neconceput înainte de alegerile prezidenţiale.
Reacţia lor dură faţă de "dizidenţa" unui Cristian Preda sau Sever Voinescu, care n-au făcut altceva decât să semnaleze apariţia unor semne timpurii de derapaj, induce ideea unor viitoare lupte intestine pentru putere extrem de disputate între aripa proaspătă, modernă, europeană, elevată şi reprezentanţi ai vechii gărzi de genul cuplului de comici vestiţi Berceanu-Videanu.
Din păcate, în mai toată media românească, vădit interesată de subiect, tarele lipsei de profesionalism, nedomolite nici de spectrul falimentului, ne obligă să urmărim analize ale situaţiei din PD-L făcute nu de membri ai partidului din cele două facţiuni ci de tot soiul de neaveniţi cum ar fi procurorul comunist Norica Nicolai sau Mugur Ciuvică, un mercenar abject aflat în slujba clanului Voiculescu.
Oricum, va fi foarte interesant de urmărit dacă PD-L va supravieţui în era post-Băsescu şi dacă da, în ce formă. Va deveni un nou PSD sau un adevărat partid european aşa cum îl doreşte Cristian Preda.
Publicat de: Mihai (C.T.)
Data: 8 ianuarie 2010 (09:00)
Arhivat în: Editorial, PD-L, Politică, Traian Băsescu
Data: 8 ianuarie 2010 (09:00)
Arhivat în: Editorial, PD-L, Politică, Traian Băsescu