Desculţ printre cuvinte
DORINŢĂSă te trezeşti dimineaţa
În faţa unui câmp înflorit,
Să-ţi mângâie soarele trupul,
Să-ţi vină dor nebun de iubit.
Roua să-ţi sfinţească picioarele,
Cămaşa-ţi lungă despicând lumina,
Să nu te cheme în niciun fel,
În păr să porţi parfumul, grădina…
Mâinile să-ţi fie două aripi uşoare,
Să aluneci nepământean de firesc,
Şi să strigi cu strigăt de cântec:
Iubesc!E firesc să iubesc…
Apoi, după soare-asfinţit,
Să adormi în fânul proaspăt cosit.
FATĂ-ÎNSERARE
Ochii tăi mă strigă, fată-înserare,
Mi se face toamnă,mi se face zbor,
Îmi e dor de tine, de plecări mi-e dor,
De iubiri albastre, de iubiri cu soare.
Îţi mai ştiu sărutul, fată-prea lumină,
Port conturul coapsei chiar în palma mea,
Vreau îmbrăţişarea, dacă s-ar putea,
Somnul să mi-l fure, somnul să mi-l ţină.
Ţi s-a frânt cuvântul, fată prea tăcere,
Nu se mai aude noaptea respirând,
Lumânări de dor ard la mine-n gând,
Unul mi te fură, altul mi te cere…
Fată prea iubire, versul meu plăpând.
CEASURI GOALE
Insomniile noastre ceasuri goale bătând
Uneori dureroase şi-ndelungi ni se par,
Clipa trece mai greu, clipa trece mai rar
Eu în gândul tău, tu la mine-n gând.
Uneori e frumos, uneori suntem noi,
Alteori ne e frig şi ne doare ades,
In nesomn iubiri uneori ni se ţes
Insomnia ne e mai uşoară în doi.
Adormim mai târziu şi în vis ne dorim
Să ne ţinem de mână, să nu moară cumva
Începutul iubirii, să-l putem respira,
Să putem să fim noi, să putem să privim
Răsăritul, pe care atât ni-l dorim,
Răsăritul, ce nimeni nu ni-l poate lua.
DEPĂRTARE
De trupurile noastre se lovea tăcerea,
Zborurile păsărilor se loveau
Ca de nişte catarge înalte
Ce spintecă lumina în două.
Prin suflet ne vâslea o poveste
Şi tremurau de teamă cuvintele,
Din fiecare val se năştea câte-un ochi
Şi se spărgea odată cu el.
Noi stăteam rezemaţi de vânt
Şi nu ne găseam începutul…
Cu potopul am trântit de pământ,
Cu toată puterea noastră, cu sărutul.
Navigasem prea mult, depărtarea era
Neputinţa de-a ne înturna.
Versuri alese din "Desculţ printre cuvinte"
de Ionel Simota