Yemen: O afacere complicată (II)
Un lider problematic
O mare parte din problemele Yemenului sunt cauzate de Preşedintele Ali Abdullah Saleh. Acesta se află la putere de 31 de ani, este şeful unui guvern corupt alcătuit din membrii ai familiei şi tribului său şi a fost acuzat de trucarea alegerilor.
Războiul civil din nord, între forţele guvernamentale şi rebelii şiiţi sunt, conform analiştilor, o metodă prin care Saleh îşi demonstrază forţa armată într-o perioadă în care se confruntă cu o avalanşă de contestări a îndelungatei sale prezenţe în fruntea statului şi a ambiţiei de a-şi vedea fiul înlocuindu-l la cârma ţării.
O asemenea ambiţie succesorală nu este nici pe departe de la sine înţeleasă. Sunt anumiţi comandanţi militari şi oficiali de rang înalt ce nu privesc cu ochi buni un asemenea transfer de putere. Opoziţia yemenită, un straniu melanj de partide islamiste, socialiste şi seculare, profită din plin de starea de nesiguranţă şi intensifică atacurile verbale la adresa Preşedintelui deşi este ea însăşi dezbinată de interese concurente. În ultima vreme partidele din opoziţie, beneficiind de instrumente media, a organizat numeroase demonstraţii de stradă cu caracter antiguvernamental, în special în regiunile din sud unde există un puternic sentiment de insatisfacţie referitor la îndelungata prezenţă a triburilor nordice la conducerea ţării, determinând autorităţile să adopte poziţii intransigente şi să acuze făţis opoziţia de afiliere la cauza Al-Qaeda.
Demonstrarea autorităţii
Guvernul yemenit pare mai hotărât ca niciodată să-şi demonstreze capacitatea de a controla ţara fără intervenţii din afară şi susţine ferm că singura cale prin care Statele Unite va putea oferi asistenţă este schimbul coordonat de informaţii specifice şi că Yemenul are în desfăşurare programe, atât pe termen scurt cât şi pe termen lung, cu scopul de a elimina problema terorismului.
Luni, 14/01/2010, Ministrul de Interne a raportat o confruntare armată, la nord de capitala Sanaa, între forţele yemenite şi membri înarmaţi ai unei filiale locale Al-Qaeda, în cursul căreia nu s-a reuşit capturarea liderului acestei grupări care a reuşit să fugă împreună cu alţi membri ai organizaţiei.
În aceeaşi zi guvernul a dat publicităţii un bilanţ al operaţiunii din 17/12/2009 împotriva unor suspecţi de apartenenţă la structurile operative ale Al-Qaeda. Acţiunile desfăşurate au fost descrise ca "lovituri ce au demonstrat puterea şi capacitatea forţelor de securitate de a proteja valorile patriei şi a-i apăra stabilitatea şi securitatea". Conform bilanţului cel puţin 34 de suspecţi au fost ucişi şi alţi 21 arestaţi în diferite zone din ţară. Conform aceluiaşi document, din 1992 încoace aproximativ 60% din cele 65 de atacuri puse la cale de terorişti au fost zădărnicite.
Deşi sună liniştitor în cifre situaţia din Yemen rămâne explozivă şi este departe de a fi sub control atâta timp cât guvernul, prins între războiul civil din nord şi insurecţia din sud, încearcă să găsească resurse şi pentru a lupta împotriva Al-Qaeda.
Puternica prezenţă Al-Qaeda din Yemen nu va putea fi eliminată până când nu vor fi rezolvate problemele economice şi politice majore cu care se confruntă acest stat din sudul Peninsulei Arabice.

Publicat de: Mihai (C.T.)
Data: 6 ianuarie 2010 (15:00)
Arhivat în: Al-Qaeda, Asia, Internaţional, Talibani, Terorism