Yemenul în media din Orientul Mijlociu

Atât presa cât şi televiziunile din zona Orientului Mijlociu se întrec în a lansa semnale de alarmă cu privire la escaladarea stării de insecuritate din Yemen, în timp ce ambasadele Statelor Unite şi Marii Britanii de la Sanaa rămân închise din cauza zvonurilor că vor fi atacate, dar poziţiile exprimate sunt semn al divizării ideologice şi religioase a zonei.

Au existat voci care exprimau îngrijorarea că Statele Unite vor profita de prezenţa unor elemente Al-Qaeda în Yemen pentru a declanşa o invazie militară în această ţară după modelul intervenţiilor din Irak şi Afganistan.

În timp ce publicaţiile controlate de guvernul yemenit îşi exprimau îngrijorarea că ţara ar putea ajunge în grupul ţărilor "căzute" exploatate de organizaţiile teroriste şi lansau apeluri susţinute către întreaga lume să nu abandoneze Yemenul şi să nu-l compare cu Somalia sau Afganistan, o publicaţie egipteană apropiată guvernului de la Cairo, avertiza că media din Statele Unite, Marea Britanie şi "Lumea Vestică" încearcă să creeze Yemenului o imagine de placă turnantă a activităţilor teroriste şi să se folosească de aceasta ca un motiv pentru a întreprinde măsuri de control asupra ţărilor arabe şi statelor islamice.

Din ce în ce mai puternice, apelurile pentru o soluţie internaţională, cu colaborarea statelor din regiune, au fost foarte bine primite, cel puţin în presa din Orientul Mijlociu. O altă publicaţie apropiată guvernului egiptean cere comunităţii internaţionale să formuleze un plan clar de extindere a sprijinului economic şi militar acordat Yemenului astfel încât acesta să aibă resursele necesare distrugerii organizaţiei Al-Qaeda.

În total dezacord cu această atitudine responsabilă media iraniană tună şi fulgeră împotriva a ceea ce ea numeşte "planul Statelor Unite şi al Marii Britanii de a transforma Yemenul într-o nouă bază militară pentru apărarea intereselor pe care acestea le au în zina Golfului Aden". În plus, publicaţiile iraniene susţin că există un şablon evident în desfăşurarea evenimentelor din Yemen şi că acestea sunt pe calapodul celor ce au provocat invaziile din Afganistan şi Irak şi nu este de mirare că ambasadele celor două ţări şi-au încetat activitatea "de teama ameninţărilor".

Şi presa siriană a lansat mesaje ostile la adresa unui eventual amestec internaţional în problemele interne ale statului yemenit. Acestea au remarcat, de asemenea, cu ironie, că cele două ambasade şi-au închis porţile chiar în ziua când ţările din regiune îşi afirmau în faţa lumii hotărârea de a detensiona situaţia pe calea dialogului.

Cum nu a existat foc în acea parte de lume peste care Israelul să nu toarne gaz, media din această ţară lansează mesaje belicoase cerând liderilor vestici să înăsprească măsurile de combatere a extremismului islamic şi să ia aminte că situaţia din Yemen nu face decât să confirme că pericolul islamist nu este înrădăcinat geografic ci, mai degrabă, teologic şi politic în întrega lume musulmană.

Publicat de: Mihai (C.T.)
Data: 4 ianuarie 2010 (18:59)
Arhivat în: , , , , , , , , , , ,

2010 BlogNews Magazine. All Rights Reserved. - Designed by SimplexDesign |

hit counter for blogger