Radovan Karadžić: Monstru sau Erou?


La Haga, cu ocazia reluării procesului său, liderul sârbilor bosniaci şi-a înfruntat acuzatorii învinuindu-i de utilizarea unor dovezi fabricate pentru susţinerea capetelor de acuzare.

Radovan Karadžić a pretins de asemenea că Richard Holbrooke, actualul reprezentant al Statelor Unite în Afganistan şi Pakistan, i-ar fi promis imunitate în schimbul plecării sale din poziţia de lider al sârbilor bosniaci însă autorităţile de la Washington au dezminţit afirmaţiile sale.

Învinuit de asasinate în masă de proporţii îngrozitoare, înfruntând 11 capete de acuzare printre care se numără genocidul şi crime împotriva umanităţii, fostul lider al sârbilor bosniaci a declarat în cursul audierilor de marţi 02/03/2010:

"După cum se vede acuzarea a încheiat un pact cu duşmanii noştri din timpul războiului, cu alte cuvinte, putem spune, fără a glumi, că procurorul încearcă să transforme acest tribunal într-o unitate disciplinară a NATO."

Deşi unanim condamnat de comunitatea internaţională Radovan Karadžić este privit ca un erou în Pale, oraşul său natal în care locuieşte restul familiei sale. Fotografiile sale încă atârnă pe pereţii localului pe care obişnuia să-l frecventeze, devenit între timp locul în care sârbii se adună pentru a se relaxa şi a depăna amintiri din trecut.

Un trecut pe care comunitatea internaţională pare să-l fi şters cu buretele ca şi cum crimele legiunilor bosniace integrate în Waffen-SS şi cele ale ustaşilor croaţi, comise împotriva sârbilor în timpul celui de-al doilea război mondial, n-au existat niciodată.
În lumea ciudată în care trăim măcelarii au devenit peste noapte victime şi victimele s-au transformat brusc în măcelari? E posibil să fie adevărat. Dar dacă nu e?

Publicat de: Mihai (C.T.)
Data: 3 martie 2010 (07:00)
Arhivat în: , , , , ,

2010 BlogNews Magazine. All Rights Reserved. - Designed by SimplexDesign |

hit counter for blogger