Vine seninul
Dacă ai noroc şi calculator, poate vei afla întâmplător cândva, într-unul din mesajele viitoare, că "atingerea" sufletului totuşi s-a produs, probabil într-un moment complet aleator, în mijlocul unei conversaţii insipide, pe o temă deloc importantă, ca de exemplu cea cu benzina. Delicatul schimb de "fluid emoţional", îşi va fi găsit calea într-un fulger momentan de percepţie instantanee, nu datorită, ci în ciuda încercărilor disperate de a comunica prin cuvinte, în contra curentului unui subiect absolut perpendicular cu situaţia. E suficientă o străfulgerare, şi omul din faţa ta, la care ţii mult şi pe care-l preţuieşti de-o viaţă, devine parcă transparent. Ţi se pare atunci că-l înţelegi şi-l cunoşti mai bine decât te ştii pe tine însuţi. Răspunzi repede ceva acolo la nimereală, pe tema insipidă aflată-n discuţie ("e scump şi gazul, fire-ar el al naibii!") şi întorci capul, în aşa fel încât să nu se observe că ţi-au dat lacrimile de emoţie. Mai mult ca sigur că persoana iubită "te citeşte" instantaneu la fel de bine ca tu pe ea şi-ţi interpretează corect stânjeneala, dar îţi lasă cu eleganţă iluzia că te-ai avea sub control. Aşa arată clipele cu adevărat duioase pe care le depozităm, uneori chiar fără să fim conştienţi de ele, în străfundul sufletului nostru şi care ne dau putere din "off", când e să trecem probe grele sau când ne simţim însinguraţi. Nu efuziuni de cinema, nu îmbrăţişări teatrale, nici declaraţii pentru eternitate!Începând cu sfârşitul, din clipa în care iar pleci, conversezi cu ei în minte luni şi ani de-a rândul, ei care-ţi sunt dragi, familie sau prieteni aflaţi departe. Uneori ţi se pare că le auzi replica şi intuieşti parcă ce-ar spune în diverse circumstanţe. De fapt ştii bine că, şi de-ar fi de faţă, e puţin probabil ca lucrurile să decurgă aşa de armonios cum ţi le imaginezi tu. Dar îţi prinde bine iluzia, mai ales când te simţi singur sau neînţeles. Îţi spui atunci că toată zbaterea nu e decât o jucare de rol secundar pentru că – nu-i aşa? – scenariul major se scrie în spatele cortinei închise, acolo unde spectatorii sunt ei, cei care înţeleg umorul tău subtil, vibraţia de diapazon a spiritului tău de fluture rănit, mă rog, chiar şi lucruri pe care nici măcar tu nu le înţelegi prea bine la tine.
De când cu poşta electronică, iluzia apropierii e şi mai tentantă, cuvintele scrise alunecă mai uşor din vârful degetelor decât de pe vârful buzelor, la telefon. Oricât de bine te-ar cunoaşte adresantul, nu mai poate percepe în tonul tremurat al vocii o neregulă, o minciună nevinovată sau o omisiune voită, menită să-l menajeze. Când scrii un mesaj, ai timp să-l perii, să-l corectezi, să-l cureţi şi să-l înfrumuseţezi după pofta inimii. Nu mai contează dacă "n-ai replică în glas"; prin apăsare de buton, cu o tastatură sprintenă, poţi proiecta în mintea interlocutorului imaginea ta modificată, aşa cum intuieşti tu că te-ar dori el să fii. Fostei colege de liceu îi serveşti versiunea ta tinerească, cu lecturi la modă şi cu melodii preferate; pentru familie eşti firea practică, eficace şi robustă, cea "dintotdeauna"; pentru prietena vârstnică eşti ştiurlubatica visătoare cu capul în nori; pentru foştii colegi de birou te prezinţi aventurieră şi iubitoare de risc, în timp ce fostului partener de dansuri populare de la "Casa Pionierilor" îi serveşti spaimele subtile faţă de regimul totalitar, adânc înrădăcinate în subconştient. Culmea e că nici măcar nu trebuie să faci un efort ca să umpli toate rolurile astea, tot tu eşti în dosul fiecărui personaj, fără minciună.
Paradoxal e faptul că atât de impersonalul instrument dotat cu tastaură reuşeşte să ne stoarcă mărturisiri mai sincere şi mai profunde decât cele pe care am fi dispuşi să le spunem direct, prin viu grai. Aşa cum oraşul metropolitan ne ajută să ne găsim pe noi înşine, topindu-ne în masa informă de oameni care nu stau să ne observe la fiecare pas, la fel avalanşa de cuvinte scrise ne obligă să renunţăm la "informaţia de umplutură", gen preţul actual al cartofilor pe piaţă sau starea vremii, şi ne obligă să nu mai dăm târcoale esenţialului. Nu-i de mirare că un litru de cerneală de imprimantă Hewlett Packard costă mai mult decât un litru de parfum Chanel No.5.
Frumoase sunt toate, mai ales cuvintele pe care uneori nu avem curajul să le spunem răspicat, volatile ca parfumul fin sau ca un moment de inspiraţie în faţa unui om cu care, mai că te-ai încumeta chiar şi să taci la dublu. Prieten.
Extras din Vine seninul
de Gabriela Căluţiu-Sonnenberg