Liberul arbitru
Un program politic este bun şi eficient atunci când trezeşte în cetăţenii neînregimentaţi sentimentul responsabilităţii personale şi dorinţa de a prelua o parte din sarcinile ce trebuiesc îndeplinite pentru reuşita respectivului program.
Această înclinaţie spre voluntariat nu trebuie însă "stimulată" cu practici dictatoriale de impunere a obedienţei prin teamă ("guvernul e incoerent, cresc preţurile, creşte şomajul, vine Apocalipsa, treziţi-vă şi ieşiţi în stradă") ori prin tactici politicianiste de genul incantaţiilor stupide ("Băsescu nu e preşedintele meu") sau al oratoriei demagogice fără sens şi conţinut ("Cu excepţia situaţiilor limită, noi cu domnul Băsescu nu mai avem ce discuta.").
Ori tocmai asta se întâmplă în acest moment în România, cu largul concurs al unor organizaţii media politicienii din opoziţie, în special capii mafioţi ai PNL-ului, ignoră liberul arbitru şi bombardează constant cetăţenii cu mesaje ce-i incită la nesupunere civică, sfidarea autorităţilor statului, intoleranţă şi comportament violent iar urmările acestei campanii se văd nu doar în atitudinea oamenilor de rând care se bat ca chiorii şi se înjură ca la uşa cortului ci şi în comportamentul unora ce par, la prima vedere, deasupra statutului de troglodit. Eu cred că exemplul de mai jos este grăitor în acest sens:
Lucian Avramescu (poet şi jurnalist, licenţiat în arhitectură peisageră şi ziaristică, studii postuniversitare la Intercultura-Italia) despre Comisarul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş şi despre Preşedintele României:
"Măi nea comisarule, când te-am văzut, înconjurat de întrebări şi nelinişti pe care te făceai că nu le pricepi (pentru a nu supăra cumva Guvernul Băsescu-Udrea-Boc?), mi-am dorit o greblă în scăfărlia matale bretonată şi în chelia celui care te-a teleportat la Bruxelles."
Oare cu ce-l are Felix la mână de-l face să-şi lepede nu doar orice brumă de postură intelectuală ci chiar şi bunul simţ transformându-l într-un potenţial infractor?