Lumea-i un teatru
În fond, de ce nu am admite că o experienţă cotidiană, o aventură artistică personală ar putea să transpară într-o operă de ficţiune? Căci, până la urmă, din ce este aceasta alcătuită, dacă nu şi din elemente ţinând de viaţa reală a autorului ei, elemente pe care opera le integrează şi cu care sfârşeşte prin a face corp comun? Realul hrăneşte astfel imaginarul, lăsându-se reperat fie datorită caracterului său explicit – lucru supărător atunci când gândirea scriitorului se erijează într-o profesiune de credinţă afirmată mult prea făţiş şi mult prea răspicat –, fie datorită unor recurenţe abil disimulate şi diseminate în operă, dar atât de insistente, de obsedante chiar, încât o identificare devine posibilă. Shakespeare aparţine mai degrabă celei de-a doua categorii: toate piesele lui mustesc de reflecţii asupra teatrului, aşa cum musteşte de apă pământul din apropierea râurilor. Teatrul este pentru el referinţa primordială, fundamentală, reluată fără întrerupere. Vom încerca în această antologie să depistăm respectivele ocurenţe şi să le reunim graţie unui montaj capabil, sperăm, să degaje unele constante şi să pună în lumină o viziune. Ceea ce ne interesează aici în cea mai mare măsură sunt apropierile, legăturile sau divergenţele la care invită textul shakespearian. Mai important ca orice altceva este să „auzim“ vocea lui Shakespeare în toată complexitatea ei, să „recunoaştem“ punctul lui de vedere asupra esenţei teatrului. Iată de ce am acordat deliberat prioritate modului în care textele se raportează unele la altele, operaţie favorizată de montaj şi aptă să stabilească relaţii, să releve conexiuni.[...]
Acest fragment este extras din prefaţa antologiei lui George Banu, "Shakespeare, lumea-i un teatru". Prefaţa poate fi citită integral în revista săptămânală de teatru Yorick.