Conspiraţii: Luciferienii (V)
Controlul asupra economiei
Imediat după bătălia de la Waterloo finanţiştii a răspândit cu rapiditate zvonul fals că Napoleon a câştigat, determinând instalarea panicii la bursa din Anglia. Cotaţiile s-au prăbuşit până foarte aproape de zero astfel încât bancherii internaţionali au putut cumpăra pachete uriaşe de acţiuni la preţuri de nimic. În acest mod ei au reuşit, într-un timp extrem de scurt, să obţină controlul nu doar asupra economiei engleze ci, teoretic, asupra economiei întregii Europe. Imediat după eşuarea Congresului de la Viena finanţiştii i-au forţat pe englezi să înfiinţeze o nouă Bancă a Angliei, asupra căreia aveau un control absolul, stare de fapt ce s-a perpetuat până în secolul nostru.
Weishaupt a murit în 1830, nu înainte de a elabora o strategie pe termen lung, revizuită, prin care trasa Iluminaţilor sarcina de a organiza, finanţa şi asuma controlul organizaţiilor internaţionale, punând accentul pe infiltrarea agenţilor organizaţiei în posturi de conducere cât mai înalte.
Programa revoluţionară
În 1848 Karl Marx îşi publică măreaţa-i operă, la care a lucrat din 1830 până în 1847 sub directa îndrumare a unui grup iluminist, Manifestul Partidului Comunist. În acelaşi timp, un alt grup de iluminişti îl convinge pe profesorul german Karl Ritter să scrie o lucrare antitetică. Cele două lucrări aveau să fie utilizate de conspiratori pentru a putea diviza întreaga populaţie a planetei pe temeiuri ideologice astfel încât să aibă ocazia de a înarma taberele antagoniste, stimulându-le să se războiască una cu cealaltă. Ceea ce, evident, ar atrage după sine slăbirea sau chiar prăbuşirea instituţiilor politico-religioase.
Întrucât Ritter a lăsat în urmă o lucrare oarecum neterminată şi cu o încărcare ideologică insuficientă, un autointitulat filosof, tot german, pe nume Friedrich Wilhelm Nietzsche a preluat sarcina conaţionalului său şi a desăvârşit-o, punând bazele nazismului şi ideologiei rasiste ce urmau să fie folosite pentru declanşarea primelor două războaie mondiale.
În 1834 un lider al revoluţionarilor italieni, Giuseppe Mazzini, a fost ales de Iluminaţi pentru a fi însărcinat cu gestionarea programului lor revoluţionar internaţional. Mazzini a îndeplinit funcţia încredinţată până la moartea sa, în 1872. Una dintre cele mai mari contribuţii ale sale la cauza Iluminaţilor s-a dovedit a fi recrutarea generalului american Albert Pike. Generalul Pike a fost pur şi simplu fascinat de ideea instituiri unui guvern mondial şi a activat asiduu pentru atingerea acestui obiectiv, activitate ce l-a propulsat până în poziţia de lider absolut al conspiraţiei Luciferiene.
Între 1859 şi 1871 Albert Pike a trasat planul general pentru declanşarea a trei războaie mondiale şi a mai multor revoluţii, evenimente pe care le-a considerat adevărate puncte de cotitură pentru ducerea la îndeplinire a planului conspiraţionist de instaurare a guvernului mondial.
Publicat de: Mihai (C.T.)
Data: 11 septembrie 2010 (09:00)
Arhivat în: Almanah, Conspiraţii, Controverse, Dileme, Illuminati, Teorii
Data: 11 septembrie 2010 (09:00)
Arhivat în: Almanah, Conspiraţii, Controverse, Dileme, Illuminati, Teorii