[...]"Ameţeala" provocată de caruselul, irezistibil şi obositor, care este lumea teatrului, cea de pe scândură şi cea din culise, "cabotinajul" înnăscut sau dobândit al celor care-i dau târcoale sau se bucură de toate favorurile ingratei arte ce se naşte şi moare la fiecare spectacol spectacol creează, fireşte, filosofii personalizate despre artă, amor, viaţă, moarte şi soartă, modelând artişti de toate felurile şi conturând personalităţi care nu prea seamănă între ele. Lipsa de uniformitate, altfel spus unicitatea, este prima trăsătură a tabloului de grup al oamenilor de teatru din interbelic, în care nimeni nu prea seamănă cu nimeni de alături. Piesele unui Camil Petrescu, Mihail Sebastian, Lucian Blaga, George Ciprian sau Tudor Muşatescu nu seamănă nici ele, prin mai nimic. Elvira Popescu n-are nimic în comun cu Marietta Sadova, să spunem, şi acelaşi lucru se poate spune despre Camil Petrescu şi Mihail Sebastian, de pildă (fireşte, dacă nu luăm în considerare fondul comun de idei şi mentalităţi adus de spiritului timpului şi ambigua relaţie cu Leni Caler, în sfera intimă). Primul dintre ei, scriitor care a făcut atât de mult pentru literatura română, este un artist orgolios, măcinat nu de îndoieli, ci de prea multe certitudini. Marţi, 7 decembrie, 1939, Mihail Sebastian scrie în Jurnal: "Camil îmi spunea azi-dimineaţă, pe Calea Victoriei: «Nici Reinhardt, nici Stanislavski, nimeni, nici un regizor n-a putut face descoperirile mele în teatru. Sunt cel mai mare regizor, pentru că am pentru asta şi o profundă cunoaştere a textului şi o extraordinară cultură filozofică şi o sensibilitate nervoasă excepţională. Actorii ăştia sunt imbecili: nici nu pot măsura şansa lor imensă de a lucra cu mine.» Îl ascult dezarmat. Tot ce pot face e să surâd – un surâs puţin mirat, dar care nu protestează."
Autorul importantului eseu "Modalitatea estetică a teatrului" inaugurase la Naţional, tot în 1939, o şcoală de regie experimentală. La Naţional, la Teatrul Mic, la Teatrul Regina Maria, la Teatrul Fantasio, la Naţional, la Teatrul Cărăbuş, spectatorii merg cu plăcere să vadă câte-n lună şi-n stele: comedii, tragedii, noile drame de idei sau comedii lirice, specia brevetată de dramaturgul care a scris "Ultima oră", "Steaua fără nume" şi "Jocul de-a vacanţa". Tânărul George Vraca, din ce în ce mai iubit de public şi de colegele de scenă, îl joacă pe Ştefan Valeriu din piesa din urmă. Dramaturgul este, bineînţeles, nemulţumit. La Naţional, Vraca joacă, la trei vârste diferite, trei roluri, în "Din jale se-ntrupează Electra", de Eugene O’Neill, mare succes în ’41-’44, anii în care are loc "Bătălia celor trei Hamleţi", cum se numeşte în epocă o experienţă artistică unică: George Vraca, George Calboreanu şi Valentin Valentineanu joacă succesiv rolul titular din "Hamlet".
[...]
Dana Ionescu
Acest articol poate fi
citit integral în revista săptămânală de teatru
Yorick.
