Cei buni sunt nebuni

Jean Giraudoux a scris Nebuna din Chaillot în timpul războiului, dar premiera absolută a avut loc la aproape doi ani (pe 22 decembrie 1945) de la moartea autorului. A fost montată de Louis Jouvet (cu care Giraudoux a colaborat încă din 1928) la Théâtre de l’Athénée, din Paris. De atunci, piesa a făcut carieră internaţională (a fost şi ecranizată, în 1969, de Bryan Forbes – cu Katharine Hepburn şi Richard Chamberlain). Povestea este simplă şi actuală/actualizabilă: în cel mai frecventat local al cartierului, un milionar priceput, cum altfel?, la înmulţitul banilor se întâlneşte cu un baron scăpătat, care ar face orice pentru bani, şi amândoi se lasă pe mâna unui prospector care le promite – contra cost (cash) – petrolul care ar exista sub Piaţa Chaillot. Dar excentrica Aurélie şi toţi cei care o înconjoară nu-i vor lăsa să distrugă Parisul: au de partea lor gândul bun, iubirea, poezia. Cei buni, cei răi. Cine va învinge? La finalul piesei, cei buni câştigă bătălia. Dar războiul?

[...]

Spectacolul Teatrului Metropolis aduce pe scenă un text extrem de actual, care a fost citit cu ochi ager. Dacă nu suntem atenţi, ne putem păcăli, ne putem lăsa plictisiţi de lungimea textului sau de simplitatea fabulei. Dacă nu veghem, ne prinde în cursă vreun fals Quasimodo şi ne ascunde printre coloanele decorului conceput de Alice Barb şi realizat de Vanda Maria Sturdza. Mai mult, putem chiar, din nebăgare de seamă să deschidem sensul cu o cheie falsă ce ne-a fost pusă cu viclenie la îndemână.[...]
Marina Roman

Această cronică poate fi citită integral în revista săptămânală de teatru Yorick.

Publicat de: Mihai (C.T.)
Data: 3 februarie 2011 (09:00)
Arhivat în: ,

2010 BlogNews Magazine. All Rights Reserved. - Designed by SimplexDesign |

hit counter for blogger