Clopotele Athosului
Acolo vei afla tainele vieţii, îţi vei scălda sufletul în adevăratul izvor al credinţei"
Muntele Athos! Cine, dintre creştinii ortodocşi, n-a visat să ajungă măcar o dată în viaţă în acest "Ierusalim" ceresc?! Cine, dintre oamenii credincioşi n-a visat să trăiască o clipă de iluminare sub aura de spiritualitate a acestui Munte Sfânt, în această binecuvântată grădină a Sfintei Fecioare? Altar al creştinismului, punctul cel mai misterios din Marea Egee. Farul dreptcredincioşlor din Bizanţ. Colţ sălbatic, departe de zgomotul lunii, lăcaş de visare plăcută, "Romă" a Orientului!
O confederaţie neocreştină! O republică autohtonă! Un stat monahal, independent, care dispune liber de sine, de cultura şi spiritualitatea sa! Locul unde se păstrează şi se perpetuează de peste o mie de ani o viaţă monahală cum nicăieri nu se mai află în lume.
În această patrie a "păcii divine", în "acest paradis pământesc", a doua patrie a monahilor români, se cultivă neîncetat rugăciunea, privegherea de noapte, fecioria, dragostea, tăcerea, smerenia, aşteptarea şi jertfa.
A te număra printre creştinii privilegiaţi, care, cu un paşaport de "liberă trecere", pot vedea cu ochii inimii "o altă lume", plină de farmec, în care privind feţele monahilor ş schimnicilor ai sentimentul că revezi cum coboară de pe pereţii frescelor acele figuri de sfinţi, cu feţe spirituale, cu bărbi lungi, cu odăjdii în care toate motivele florale se întrepătrund, este o bucurie de nedescris.
Nu poţi să nu tresari şi să nu ai conştiinţa nimicniciei tale. Nu poţi să nu simţi că, prin păcatele tale lumeşti, întinezi puritatea şi sfinţenia acestor locuri de icoană unică. Hotărârea de a parcurge această lume de o linişte desăvârştă, cu sufletul aproape de Dumnezeu, reprezintă pentru trecătorul grăbit o adevărată binecuvântare, pe care ţi-o poate da numai credinţa. La capătul acestor drumuri temerare, vei descoperi o viaţă monahală care supravieţuieşte aici de peste o mie de ani, înfrumuseţând lumea prin har. În această "Grădină a visului" şi a "păcii cereşti", intri cu sfială şi cu inima strânsă, deoarece vezi cum s-au năruit chipurile sfinţilor de pe pereţii paracliselor, cum putrezesc unele altare, iar grinzile multor chilii s-au prăbuşt sub povara anilor. Privindu-le, rămâi contrariat, parcă Dumnezeu şi-a luat mâna de pe ele, iar monahii care le-au îngrijit şi în care ş-au dat duhul, parcă privesc neputincioşi din înaltul cerului, cum se destramă pe marele caier al timpului, comorile lor de suflet.
Fragmente din "Clopotele Athosului"
de Bucur Chiriac (n. 1932)