Dilemă: Traiul într-o lume virtuală
Apare aici o primă dilemă.
Dacă este posibilă crearea de lumi virtuale ce nu pot fi distinse de realitate, nu cumva trăim deja într-o astfel de lume?
Această întrebare şi-au pus-o şi alţii şi după ce au stat şi-au întors problema pe toate părţile au făcut publice trei enunţuri din care cel puţin unul este adevărat:
(1). Orice civilizaţie va dispărea, cel mai probabil, înainte de a atinge maturitatea tehnologică (nivelul post-uman de dezvoltare).
(2). Este foarte improbabil ca o civilizaţie post-umană să ruleze un număr semnificativ de simulări ancestrale (reconstituiri virtuale ale lumii în diverse stadii ale evoluţiei).
(3). Suntem siguri că trăim într-o simulare computerizată.
Şi pentru a înţelege de ce unul dintre ele trebuie să fie adevărat, să încercăm să argumentăm puţin:
Presupunem că (1) este fals. Din asta rezultă că un număr semnificativ de civilizaţii ajung la maturitate tehnologică.
Să presupunem şi că (2) este fals. Asta înseamnă că un număr semnificativ de civilizaţii post-umane rulează simulări ancestrale.
Deci, dacă atât primul cât şi al doilea sunt false, vor exista multe entităţi virtuale într-o sumedenie de realităţi simulate. Extrapolând creşterea exponenţială a puterii de calcul a computerelor, putem concluziona că numărul entităţilor virtuale îl depăşeşte pe cel al entităţilor reale. Chiar dacă o mică parte a acestei puteri de calcul post-umane ar rula simulări ancestrale tot am putea vorbi de miliarde de asemenea simulări fiecare conţinând tot atâtea entităţi virtuale câte entităţi reale vor fi existat vreodată. Numărul uriaş de entităţi simulate faţă de cele reale induce concluzia că oricare dintre noi este mai degrabă o entitate simulată decât una reală.
Adică enunţul (3) este adevărat întrucât respingerea sa alături de celelalte două este lipsită de coerenţă.
Să fim bine înţeleşi, demonstraţia nu încearcă să vă convingă că trăiţi într-o lume simulată. Concluzia pe care o impune este că unul din cele trei enunţuri este adevărat pentru că ar fi ilogic să fie toate trei neadevărate. Nu avem de unde să ştim care enunţ este cel adevărat, putem doar să le analizăm, unul câte unul:
(1) Este un enunţ extrem de simplu şi direct. De exemplu orice civilizaţie, la un moment dat, dezvoltă o anumită tehnologie care îi provoacă distrugerea.
(2) Implică o stare ce complicitate a tuturor civilizaţiilor avansate în ideea de a nu rula simulări ancestrale. Desigur, se pot găsi argumente foarte pertinente împotriva acestui tip de simulări însă tot rămâne o problemă: absolut toate civilizaţiile trebuie să se abţină în a le rula sau să fie complet dezinteresate de acestea.
(3) Din punct de vedere filosofic acest enunţ este cel mai interesant. Dacă îl recunoaştem ca adevărat ce se poate întâmpla, ce curs va lua viaţa? Vom ajunge să ne pierdem minţile? Improbabil întrucât, chiar şi existând într-o simulare, modul nostru de a trăi, de a privi în viitor se va baza pe aceleaşi metode familiare: extrapolarea realităţilor din trecut, cercetarea ştiinţifică etc. Şi apoi mai există şi îndoiala. Chiar dacă logica ne va spune că suntem entităţi virtuale, natura minţilor noastre va face să existe întotdeauna o umbră de îndoială ce se va amplifica, sprijinită de palpabilul vieţii, până ce vom uita cu desăvârşire că ne-am imaginat vreodată a fi entităţi virtuale.
Acum, odată lămurită problema legitimităţii celor trei enunţuri, să revenim la dilemele noastre. Traiul într-o lume simulată ridică următoarele probleme existenţiale:
(A). Ce se întâmplă dacă simularea (sau computerul/serverul pe care rulează aceasta) "crapă"? Există versiuni de rezervă cu încărcare automată sau este nevoie de prezenţa unei entităţi biologice reale la comanda unei staţii de lucru? Cât de recent a fost actualizată versiunea de rezervă? Vom pierde 500-600 de ani de istorie fără a ne da seama măcar?
(B). Există "cheat codes" pentru simulare aşa cum există pentru jocuri? Asta ar fi cu siguranţă o explicaţie plauzibilă pentru abilităţile demonstrate de magicieni, vrăjitori, şamani etc. de-a lungul istoriei sau pentru succesul de care se bucură atâtea şi atâtea non-talente. Dacă există un astfel de "cheat code" împotriva calviţiei oare câţi oameni ar fi interesaţi să-l afle?
(C). Dacă civilizaţia virtuală evoluează până la stadiul post-uman şi va dori să ruleze simulări ancestrale există o subrutină ce comandă "stop joc" sau sarabanda continuă la nesfârşit ajungând să existe entităţi virtuale în lumea XAX-98989799-95667 creată de entităţile virtuale din lumea virtuală JAK-08000154 care la rândul ei este creată de entităţile din lumea virtuală...? Pe măsură ce numărul simulărilor din interiorul simulărilor creşte, întregul sistem va începe să se mişte cu încetinitorul făcând necesar un upgrade de memorie şi procesor?
(D). Este Dumnezeu doar un tocilar ce-şi tastează frenetic inspiraţia de programator?
Data: 29 decembrie 2009 (15:45)
Arhivat în: Almanah, Civilizaţii, Computere, Creativitate, Dileme, Existenţialism, Teorii, Viitor