Incompetenţă, impertinenţă, inconştienţă
În cele 50+ de primăveri ale "remarcabilei" sale existenţe Crin Antonescu n-a făcut nimic. Zero. Suprafaţă lisă.
Îi este uşor, deci, să se prezinte curat şi uscat şi să-i apostrofeze pe cei care-i chestionează activitatea. Pentru că nu are aşa ceva. N-a greşit cu nimic pentru că nu a făcut nimic. Niciodată.
În fond Crin Antonescu este doar unul din acei români anoşti care şi-au făcut o vocaţie din chiulangeală şi care ies întotdeauna deasupra celorlalţi ajutaţi de vidul inexistenţei. Crin Antonescu nu trăieşte, nu există, pentru că în urma sa nu rămâne nimic. Crin Antonescu doar este. Punct.
Să nu cădem în păcatul de a crede că iremarcabilul domn Antonescu nu are pasiuni. Are una, imensă. Adoră să frece tuşa. Nu, nu pe Diana Tuşa, era vorba de margine, mantinelă etc. Din poziţia de frecător de tuşă Crin Antonescu se vede cel mai bine şi din asta se naşte cea de-a doua caracterisică majoră a sa.
Impertinenţă
Crin Antonescu este superlativul obrăznicăturii "de cartier". Întotdeauna "pe fază" şi cu "vorbele la el" impertinentul reuşeşte să evite angrenarea în discuţii din care i s-ar putea evidenţia incompetenţa. Orice argument serios, care necesită un bagaj minim de cunoştinţe pentru a fi combătut, este catapultat rapid în zona derizoriului, cu o obrăznicie dezarmantă. Uluiţi de stupiditatea replicii lui Crin Antonescu adversarii uită pentru moment de subiectul în discuţie, angrenându-se într-o dispută logoreică fără obiect concret.
După ce a avut grijă să fenteze atacurile impertinentul trece la ofensivă. Scoate la iveală artileria grea. Discursul. Găunos, sunând a gol, întotdeauna spumos şi presărat cu invective şi catalogări "cu priză". De cele mai multe ori Crin Antonescu se lasă cuprins de beţia propriei flecăreli şi nu mai controlează ce dă pe gură, lăsând astfel să se întrevadă cea de-a treia caracteristică a personajului.
Inconştienţă
Educat în barurile şi cafenelele bucureştene Crin Antonescu cunoaşte o singură cale de a-şi doborî adversarul incomod. Flegma. Pentru el faptul că respectivul argument şi-ar putea rata ţinta aterizând în ciorba unui oarecare nevinovat nu prezintă interes. Tot ce contează este reacţia adulatorilor săi comentând superba parabolă balistică descrisă de flegmă în drumul ei spre ţintă.
Crin Antonescu, un nesimţit în stare pură, nu putea fi altfel decât inconştient. Apetenţa sa pentru declaraţii cu conotaţii grave şi foarte grave pentru societatea în care el nu există este din ce în ce mai pregnantă şi a depăşit deja pragul suportabilităţii. Societatea ar trebui să se autosesizeze şi să-şi ia măsuri de protecţie întrucât locul sociopaţilor asociali nu este în politică, cu atât mai puţin în fruntea unui partid cu resurse să-l propulseze în posturi de responsabilitate publică.
Crin Antonescu are starea mentală potrivită şi se află foarte aproape de o poziţie din care va putea da foc României. Tocmai de aceea, este imperios necesar să-i fie confiscată cutia cu chibrituri.
Data: 19 ianuarie 2010 (18:00)
Arhivat în: Crin Antonescu, Editorial, Nătângi, PNL, Politică