Sacerdoţiul omului
Viaţa dumnezeiască ca eternitate este o plenitudine infinită, etern prezentă, care nu este “simţită” ca o continuitate deoarece nu implică timpul şi nici spaţiul. Dumnezeu, Unul în Fiinţă şi întreit în Persoane, este Creatorul Suprem al universului în toată splendoarea diversităţii sale armonioase. Nemărginita bunătate şi bogăţia dumnezeiască se manifestă în crearea universului, în continua susţinere şi în guvernarea acestuia, prin energiile divine necreate, spre a participa la bogăţia iubirii Dumnezeieşti Intratrinitare într-o deplină solidaritate.“Creaţia”, termenul care desemnează în teologia creştină începutul lumii, arată că universul este opera unei voinţe personale concrete, că este un act de liberă voinţă a lui Dumnezeu. Prin noţiunea de “creaţie”, cum este explicată de Sfântul Atanasie, se face distincţie, la Dumnezeu, între Fiinţa Sa cu totul transcendentă şi lucrarea Lui “ad extra”, iar nu în Fiinţa Sa “ad intra”. Este distincţia între naşterea “firească” (din fire) a Fiului de către Tatăl, purcederea Duhului Sfânt din Tatăl, care sunt din veşnicie, fără nici o tangenţă cu timpul, fără subordonare, deoarece din veşnicie “Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4,8) şi creaţia “prin act de voinţă” care este făcută în timp şi spaţiu, sau mai bine zis o dată cu timpul şi cu spaţiul, fără a fi vreo necesitate a lui Dumnezeu, ci manifestarea voinţei Sale libere şi iubitoare de a Se împărtăşi cât mai multor existenţe. Iubirea este întotdeauna creatoare.
Crearea din nimic, “ex nihilo”, este corectă din punct de vedere matematic. Hartle şi Hawking au susţinut teoria fizicomatematică a apariţiei universului din nimic. În prezenţa unei energii suficient de mari este posibilă apariţia din vid a substanţei. Are loc un proces de generare a perechilor particulăantiparticulă. Pozitronul (antiparticula electronului), prezis teoretic de fizicianul englez Paul Adrien Maurice Dirac, a fost descoperit experimental de către Anderson, în 1932.
Energia a existat înaintea substanţei. Recent s-a obţinut materie din lumină. Este posibilă dispariţia substanţei prin transformarea ei în energie prin procesul de anihilare a perechilor particulă-antiparticulă. Relaţia lui Einstein dintre energie şi masă (ΔE =c2·Δm) arată “echivalenţa” dintre energie şi substanţă (masă). Unei variaţii a energiei îi corespunde o variaţie a masei şi reciproc. O unitate de sarcină slabă poate fi creată spontan şi poate dispărea spontan în vid. Noile descoperiri din fizica cuantică demonstrează că naşterea universului corespunde unei instabilităţi (fluctuaţiile vidului cuantic) ce a determinat trecerea de la Universul vid la Universul material prin curbarea spaţiului şi a timpului. Din punct de vedere teologic acestea sunt energiile divine necreate prin care Dumnezeu a creat întreg Universul din nimic. Toată creaţia nu a apărut însă “de la sine”, ci a fost adusă de la neexistenţă la existenţă. “Înainte” de “momentul zero” exista “ceva”. Părintele Stăniloae afirmă: ”Nu ne putem închipui că a fost cândva când n-a existat nimic. De unde ar fi apărut ceea ce este?” Particulele subatomice sunt caracterizate de anumite mărimi fizice, unele exprimate prin valori numerice. Pentru a stabili aceste valori numerice la nivelul întregului univers este necesară o informaţie. Această informaţie exista înaintea materiei. La baza materiei există aşadar o informaţie, o raţiune care o guvernează din interiorul ei.
Fragment din "Sacerdoţiul omului"
de Diacon Daniel Gligore