Dilemă: Turismul temporal
Sunt din ce în ce mai numeroase cărţile, filmele şi producţiile de televiziune care, într-un mod mai mult sau mai puţin reuşit, tratează subiectul călătoriilor în timp. Citind sau urmărind imaginile cu atenţie nu ai cum să nu tragi concluzia că a te mişca înainte şi înapoi prin timp este un mod excelent de a-ţi petrece zilele libere. Dar este posibil aşa ceva? Sau, mă rog, există posibilitatea să fie vreodată posibil aşa ceva?
Ei bine, călătoria în viitor este relativ simplă. Aşa cum ne povestea Einstein, în a sa teorie a relativităţii, timpul este... relativ deci tot ce ai de făcut este să găseşti o modalitate de a-ţi accelera deplasarea până la atingerea unor viteze foarte mari (nu încercaţi pe autostradă, nu veţi reuşi să călătoriţi în viitor) sau să-ţi creşti masa până ce aceasta devine extrem de mare (atenţie la colesterol, totuşi).
Problema devine oarecum mai complicată atunci când discutăm despre călătoria în trecut. Mai corect spus o astfel de realizare ar putea fi nu numai practic ci şi teoretic imposibilă. Sunt unii care susţin că am putea plusa cu niscaiva găuri de vierme, găuri negre sau alte asemenea anomalii spaţio-temporale şi atunci ar fi oarecum posibil, cel puţin teotetic. Alţii spun sec: science-fiction.
Dacă stăm să judecăm, cam toate datele de până acum par să le dea dreptate celor din urmă. În fond, dacă este posibilă călătoria în trecut, unde sunt turiştii din viitor? De ce nu a apărut niciunul până acum? Mi-e greu să cred că aşa ceva nu s-ar fi întâmplat, chiar şi în eventualitatea în care turismul temporal ar fi fost interzis prin lege. În absenţa unor dovezi concrete sau măcar a unor mărturii care să ateste asemenea vizite din viitor, putem înainta doar câteva ipoteze în privinţa călătoriei în trecut:
1. Este imposibilă.
2. Teoretic ar fi posibilă dar este imposibil de pus în practică.
3. Este foarte posibilă dar civilizaţia umană va dispărea înainte de a o putea pune în practică.
4. Va fi practicată în viitor dar există o barieră temporală reprezentată de data inventării tehnologiei necesare.
Faimosul paradox al bunicului este de fapt o falsă problemă şi nu mai poate fi luat în considerare ca argument. Chiar dacă turismul temporal va deveni vreodată posibil călătorii în ambele sensuri pe axa temporală nu vor putea interveni fizic în desfăşurarea evenimentelor întrucât ei nu există în acel timp, indiferent dacă versiuni ale lor mai tinere sau mai în vârstă trăiesc în acea perioadă, deci nu se pot materializa. O astfel de excursie ar semăna mai degrabă cu o vizită la un muzeu de istorie naturală. Avem posibilitatea de a studia pe îndelete dioramele dar geamul de protecţie nu ne permite să intrăm în diorame pentru a reaşeza exponatele. Iar aceasta poate fi şi explicaţia pentru lipsa de manifestare a călătorilor din viitor.
Şi uite aşa, tot perorând pe marginea turismului temporal am mai creat un paradox: considerăm călătoria în trecut imposibilă pentru că nu am întâlnit turişti temporali dar am ajuns la concluzia că aceştia nu se pot manifesta fizic în timpul vizitelor. Ce-ar fi să ne vedem de prezent şi să ne lăsăm de speculaţii până nu ne umplem de paradoxuri? Nu de alta dar intelectul nostru nu este chiar atât de departe de cel utilizat, cu doar câteva mii de ani în urmă, pentru a ne ascunde de carnasiere şi a culege fructe din tufişurile cu ţepi, iar logica necesară înţelegerii navigaţiei prin cea de-a patra dimensiune ne este oarecum străină.