John William Waterhouse (1849-1917)


John William Waterhouse, alintat Nino în copilărie, s-a născut la Roma în 6 Aprilie 1849. Ambii săi părinţi erau de pictori de origine engleză, emigraţi în Italia, patria artelor. Waterhouse şi părinţii săi s-au întors în cele din urmă în Anglia, pe la sfârşitul anului 1850. În perioada copilăriei Waterhouse obişnuia să-şi asiste tatăl în atelier, având astfel ocazia să-şi dezvolte talentul nativ pentru pictură şi sculptură. În Anglia, după câteva tentative nereuşite, în 1870 este admis la Academia Regală. În 1885, Waterhouse devine membru asociat pentru ca zece ani mai târziu, în 1895, să fie declarat membru cu drepturi depline, devenind astfel Academician Regal.

Deşi este adesea catalogat ca pre-rafaelit, stilul lui Waterhouse este, în esenţă, pur neo-clasic. La început lucrările sale au fost axate pe teme italiene, ca o reflecţie a ataşamentului său pentru locurile natale, pentru ca, mai târziu, să împrumute elemente din stilurile pre-rafaeliţilor Alma-Tadema şi Frederick Leighton. Opera lui Waterhouse cuprinde mai bine de 200 de lucrări în care a reprezentat teme din mitologia clasică, istorie şi literatură, cu o aplecare deosebită asupra mitologiei Imperiului Roman şi a operelor poeţilor clasici englezi cum ar fi Keats şi Tennyson. Femeia fatală este o apariţie recurentă în picturile sale, în majoritatea acestora femeile fiind superbe şi elegante în timp ce bărbaţii sunt redaţi ca victime ale acestora.

Waterhouse este unul din puţinii artişti care au devenit populari şi oarecum stabili din punct de vedere financiar în timpul vieţii. A continuat să picteze până la decesul său, survenit în 1917, în urma unei afecţiuni grave. Stilul său a devenit un element de referinţă pentru mulţi dintre pre-rafaeliţii ce i-au succedat, inclusiv Frank Dicksee şi Herbert James Draper.

Publicat de: Mihai (C.T.)
Data: 27 martie 2010 (13:00)
Arhivat în: , , ,

2010 BlogNews Magazine. All Rights Reserved. - Designed by SimplexDesign |

hit counter for blogger