Precizări
Ca reacţie la una din postările mele anterioare, unul din oaspeţii de seamă ai acestui blog, prietenul Theophyle de la Politeía, mi-a transmis un mesaj de îmbărbătare care mă obligă să fac anumite precizări.
Mulţumesc pentru încurajări Theophyle însă, sincer, am obosit. Eu nu am profilul psihologic al profeţilor biblici, sunt mai mult un om de acţiune şi o mare parte a formaţiei mele profesionale mi-a creat reflexul de a-mi transforma inamicii în îngrăşăminte naturale, la propriu sau la figurat, în funcţie de context.
De asemenea, nu am o apetenţă deosebită pentru PD-L şi fruntaşii săi iar absenţa spiritului combativ şi lichelismul oportunist (expresia unui "instinct de conservare" maladiv şi imoral) manifestat de aceştia îi face şi mai puţin atractivi.
Traian Băsescu, ca proiect ideatic, a fost şi rămâne interesant tocmai pentru că rezonează cu propriile mele convingeri, deşi mare parte din situaţia actuală îi este imputabilă, întrucât nu a avut tăria să-i "turtească" pe puciştii din 2007.
Spun asta pentru că, în anul 2007, în România am asistat la o tentativă de lovitură de stat în toată regula (oricât ar încerca miriade de avocăţei şi alte lături în slujba mafioţilor să ne convingă de "legalitatea" acţiunii) iar răspunsul trebuia să fie rapid, ferm şi pe măsură. N-a fost aşa şi ce a urmat am văzut cu toţii.
În ceea ce priveşte latura civică a demersului nostru, după cum spuneam, "hai să fim serioşi", este suficient să citim primul comentariu la articolul despre care discutăm. Individul a ţinut neapărat să-mi confirme părerea despre profilul "masei de manevră" pe care scontează mafioţii în ducerea la bun sfârşit a programului lor "politic". O adunătură de giboni.
Răsăriţi din genunea analfabetismului, împinşi de la spate de o societate slabă şi dezorientată, gibonii devin, pe zi ce trece, elementul definitoriu al poporului român.
Aceşti indivizi, de un primitivism gregar, îşi fac simţită prezenţa oriunde te-ai afla, pe stradă, la volan, în emisiuni televizate, pe Internet.
Se împing, se înghesuie, se bat, se înjură, nimic nu este precupeţit în încercarea de a-şi satisface instinctele atavice. Ei trebuie să fie întotdeauna primii, să aibă vocea cea mai răsunătoare şi chiar să pută (nu întotdeauna a parfum) mai tare ca ceilalţi.
Cele de mai sus, cel puţin pentru mine, constituie un motiv suficient pentru a susţine ceea ce spuneam cu câteva zile în urmă: "Hai să fim serioşi!".
Data: 21 martie 2010 (11:57)
Arhivat în: Electorat, Mafie, Politică, Traian Băsescu