Poetul din soldat
Îl sufoca trupul, îi era prea îngust,
Însetat era de setea soldatului
Şi-atunci din trupul robust
A ieşit afară şi-a plecat hai – hui.
Avea păr mult mai lung, avea degete lungi,
Avea toamnă la el, avea iarnă-n cuvânt,
Nu puteai să-l opreşti, nu puteai să-l ajungi,
Uneori în priviri îi murea câte-un sfânt.
Se temea pentru păsări şi pentru copaci,
Să nu-i moară aripa într-un zbor oarecare,
Uneori nu puteai nici cu el să-l împaci,
Răsărit se-ntâmpla lăuntric, înserare…
Nu s-a-ntors niciodată, înapoi, în soldat,
Între timp soldatul foarte tare slăbise,
Îi plecase poetul, tot ce-avea mai curat,
Şi-atunci, de tristeţe, soldatul murise.
Între timp şi poetul foarte îmbătrânise…
Poezie din volumul Desculţ printre cuvinte
de Ionel Simota
Însetat era de setea soldatului
Şi-atunci din trupul robust
A ieşit afară şi-a plecat hai – hui.
Avea păr mult mai lung, avea degete lungi,
Avea toamnă la el, avea iarnă-n cuvânt,
Nu puteai să-l opreşti, nu puteai să-l ajungi,
Uneori în priviri îi murea câte-un sfânt.
Se temea pentru păsări şi pentru copaci,
Să nu-i moară aripa într-un zbor oarecare,
Uneori nu puteai nici cu el să-l împaci,
Răsărit se-ntâmpla lăuntric, înserare…
Nu s-a-ntors niciodată, înapoi, în soldat,
Între timp soldatul foarte tare slăbise,
Îi plecase poetul, tot ce-avea mai curat,
Şi-atunci, de tristeţe, soldatul murise.
Între timp şi poetul foarte îmbătrânise…
Poezie din volumul Desculţ printre cuvinte
de Ionel Simota