Caspar David Friedrich (1774–1840)
Caspar David Friedrich s-a născut pe 5 Septembrie 1774 în localitatea germană Greifswald, Pomerania. Primul său profesor de desen a fost Johann Gottfried Quistorp, un bun prieten al poetului romantic Ludwig Theobul Kosegarten care a locuit pe insula Rügen şi a fost fascinat, ca şi Quistorp, de megaliţi.
Începând cu anul 1794 tânărul artist urmează cursurile Academiei Regale de Artă din Copenhaga unde acumulează cunoştinţe solide asupra perspectivei şi compoziţiei. În 1798 Friedrich se mută la Dresda pentru a continua studiile la Academia de Artă din acest oraş. Această mutare coincide şi cu momentul în care artistul începe să utilizeze culori, mai întâi acuarele şi ceva mai târziu uleiuri, lucrând foarte mult pentru a se specaliza, în special prin intermediul copiilor după capodoperele unora dintre marii maeştrii olandezi.
În 1805 expune câteva lucrări în cadrul unui eveniment organizat de Goethe. Marele poet este încântat de perfecţiunea artei lui Friedrich şi îl ia sub aripa sa ocrotitoare, facilitându-i accesul în lumea bună a artei. Beneficiind din plin de acest sprijin oferit de ilustrul său protector, artistul îşi croieşte rapid o faimă proprie astfel încât în 1810 devine membru al Academiei din Berlin iar în 1816 al celei din Dresda.
În perioada ce a urmat recunoaşterii sale academice Friedrich a reuşit să devină cel mai proeminent pictor al romantismului german. Mare parte a succesului operelor sale se datorează ataşamentului faţă de tradiţiile germane şi patriotismului cu care a sprijinit mişcarea de restauraţie ce a urmat războaielor napoleoniene, o altă componentă a gândirii specifice romantismului german. Megaliţii reprezentaţi în operele artistului nu sunt cei din Pomerania ci aceia ai unei patrii germane unite, ceea ce le conferă o semnificaţie politică. Peisagistica lui Friedrich este alcătuită din "peisaje naţionale", expresii ale noţiunii de "libertate naţională", adevărate metafore pentru aspiraţiile artistului în materie de stabilire a unui nou curs al politicii şi istoriei Germaniei.
Bătrânii stejari din operele sale sunt adânc înfipţi în solul patriei şi înfruntă eroic forţele adverse. Monumentele preistorice presărate în peisaje sunt simboluri atât ale naţionalismului cât şi ale trecutului păgân şi eroic, în evident contrast cu creştinismul şi politica germană din acele vremuri.
Căsătorit târziu, în 1818, cu o femeie mult mai tânără, Friedrich traversează o perioadă extrem de prolifică, dar presărată cu dezamăgiri cauzate de scăderea interesului publicului pentru lucrările sale, ce va dura până la accidentul cerebral din 1835.
După 1835 Friedrich nu mai pictează aproape deloc şi dispare încet, încet din prim-planul vieţii artistice. Moare pe 7 Mai 1840 într-un anonimat aproape deplin iar opera sa va rămâne într-un nemeritat con de umbră până la începutul secolului XX.