Şcoala de tonomate (II)
Deşi nivelul de performanţă al unui element media nu este dat întotdeauna de rata profitabilităţii, aşa cum un nivel ridicat al dividendelor nu însemnă neapărat şi calitate (sunt foarte multe ziare, televiziuni, posturi de radio etc. ce fac bani din exploatarea ignoranţei, habotniciei şi visceralităţii), am putea spune că, de regulă, cel mai bun astfel de element este şi cel cu cel mai mare succes pecuniar iar motivul acestei asocieri între posibilităţi financiare şi calitate este destul de evident. Un element media fără resurse financiare nu-şi poate servi audienţa cu promptitudine, nu poate transmite cele mai "calde" ştiri şi evenimente, nu poate genera şi modera discuţii pe marginea acestor ştiri şi evenimente, mai grav, riscă să-şi piardă independenţa.
Orice element media care nu se poate susţine singur - fie că are orientare politică şi recurge la "stimulente" provenite de la partide sau patronat, fie că are orientare literară şi este "sponsorizat" de edituri etc. - este sortit să dispară, mai devreme sau mai târziu. Există şi ziare, televiziuni, posturi de radio, reviste etc. care supravieţuiesc prin senzaţionalism, şarlatanie, deformarea şi "ajustarea" realităţilor, părtinire în favoarea ambiţiilor personale sau politice ale unora, însă un astfel de element este cu adevărat puternic şi influent numai atunci când, pe baza independenţei financiare, se poate apăra de asemenea influenţe. Este evident faptul că un editor cu pălăria în mână primeşte acelaşi tratament ca orice alt cerşetor.
Recunoaşterea faptului că un element media este o afacere pur privată şi lucrativă ajută la definirea relaţiei dintre editor şi public. Publicul, clientela, reprezintă pentru editor exact acelaşi lucru ca şi pentru orice fabricant sau negustor. Dacă "marfa" pe care o pune editorul pe tarabă nu este pe placul publicului el nu are dreptul să se plângă că lumea nu cumpără.
Data: 21 septembrie 2010 (09:00)
Arhivat în: Antitrust, Diverse, Editorial, Jurnalişti, Media