Misterele Universului (I)
Materia întunecată (I)
E = mc². Este poate cea mai cunoscută ecuaţie şi cu siguranţă cu toţii ne aducem aminte de ea din vremea când eram la şcoală. Este la fel de genială ca cel care a imaginat-o numai că atunci când încercăm să o aplicăm spaţiului ne alegem cu o anomalie. Şi încă cu una de proporţii. Dacă o utilizăm pentru a determina cam câtă materie există în Univers constatăm că ne lipseşte cam 96% din total. Cu alte cuvinte, noi am descoperit doar 4% din materia Universului.
Nu vă uitaţi la mine că restul nu l-am luat eu!
Nişte cercetători cu iniţiativă, ca să nu fie prinşi pe picior greşit, au ieşit la rampă şi au zis că restul de 96% este reprezentat de două componente omniprezente dar invizibile, energia întunecată (73%) şi materia întunecată (23%). Problema cu materia întunecată este că existenţa ei este foarte greu de dovedit. Este invizibilă, intangibilă, lumina şi undele radio o străbat fără a fi în vreun fel afectate, cu alte cuvinte detectarea ei este extrem de dificilă.
Când un individ oarecare ia contact pentru prima oară cu teoriile referitoare la materia întunecată, va avea tendinţa să pufnească în râs la auzul veştii că nu există instrumente capabile să-i detecteze prezenţa. Nici măcar cercetătorii nu sunt 100% siguri că ea există. Însă materia întunecată este una din puţinele teorii existente ce încearcă să explice diferenţa între masa calculată şi cea observată în Univers. Iar singura metodă de detecţie a ei este studierea comportamentului corpurilor din imediata apropiere.
Unul din pionierii teoriei materiei întunecate a fost astrofizicianul de origine elveţiană (am putea spune europeană pentru că tatăl era elveţian, mama cehoaică şi s-a născut în Bulgaria) Fritz Zwicky. El a "detectat" materia întunecată în cursul anului 1933 în timp ce studia mişcarea galaxiilor din roiul de galaxii Coma Berenices. Încercând să afle masa acestora bazându-se mai întâi pe intensitatea strălucirii lor şi mai apoi pe teorema virialului, a avut o revelaţie. Rezultatul calculului efectuat cu cea de-a doua metodă era de 160 de ori mai mare decât cel obţinut cu prima metodă.