Charles Goldie (1870-1947)
Charles Goldie, unul din cei mai controversaţi artişti neozeelandezi, dar şi unul din cei mai cunoscuţi, s-a născut în anul 1870 în Auckland, în familia unui negustor de cherestea, fost primar al oraşului. În 1892 a plecat la Paris pentru a-şi completa studiile la Académie Julian (unde, doar câţiva mai târziu, vor studia Ştefan Luchian şi Camil Ressu). Perioada pariziană i-a facilitat deprinderea tehnicilor academice conservatoare, studiul aprofundat al desenelor după natură şi al reproducerilor după marii maeştrii aducându-i câteva premii de excelenţă. Deşi în acea perioadă Parisul trăia efervescenţa Impresionismului, Goldie nu a fost deloc impresionat de curentele moderniste.
După întoarcerea în Noua Zeelandă, în 1898, artistul înfiinţează "The French Academy of Art" şi îşi începe să lucreze la câteva lucrări comandate, în marea lor majoritate alegorii istorice şi portrete. În 1901, cu ocazia unei vizite în Rotorua, Goldie intră în contact cu cultura Maori, soţia unui prieten facilitându-i obţinerea permisiunii câtorva localnici de a le realiza portrete.
În 1904 artistul era deja considerat ca principalul portretist al Maorilor şi era foarte cunoscut datorită abilităţilor sale tehnice extraordinare. Desigur, nu toată lumea îi aprecia lucrările, principalele teme ale criticilor fiind acuzaţiile de repetitivitate şi lipsă de vitalitate a personajelor precum şi obiceiul lui Goldie de a lucra după fotografii.
Charles Goldie era ferm convins că poporul Maori este pe cale de dispariţie prin asimilarea sa de către Pakeha şi că lucrările sale sunt înregistrări ale ultimilor supravieţuitori, iar titlurile multora dintre lucrările sale ("Ultimul Canibal", "Nobila Relicvă a unei Rase Nobile") precum şi poziţiile şi mimica asumate la cererea sa expresă de subiecţii mai în vârstă, sunt în deplină concordanţă cu această viziune romantică.
Cu toate că, în general, lucrările artistului sunt considerate viziuni romanţate şi nu reprezentări riguroase ale băştinaşilor "din vremuri apuse", mulţi maori consideră arta sa ca fiind taonga, reprezentări ancestrale de neînlocuit, a căror semnificaţie este cu totul şi cu totul specială pentru ei.
În 1911, ca răspuns la criticile din ce în ce mai vehemente, Goldie încercă să-şi diversifice tematica şi să adauge o notă de originalitate operei sale. Pictează "Copilul Hristos în Templu" însă îşi atrage şi mai multe critici aşa că se refugiază din nou în lumea portretelor Maori.
Într-o încercare de a-şi salva cariera aflată în declin pronunţat artistul pleacă în 1920 în Australia, plănuind ca de aici să continue spre Paris, pentru a-şi desăvârşi pregătirea. În loc să-şi ducă planul până la capăt Goldie se stabileşte în Australia şi continuă să picteze portrete ale maorilor după fotografii şi schiţe de ale sale mai vechi.
Întors în Noua Zeelandă cu sănătatea şubrezită (cel mai probabil în urma unei combinaţii între alcoolism şi intoxicaţie cu plumb din pigmenţii utilizaţi la prepararea pânzelor) Charles Goldie îşi exteriorizează frustrările pricinuite de pierderea reputaţiei artistice prin lungi articole de presă, adevărate tirade îndreptate împotriva artei moderne şi a criticilor. Începând cu 1941 nu mai pictează nimic şi moare şase ani mai târziu, în 1947, la venerabila vârstă de 77 de ani.