Furtuna
Nu ştiu dacă cel mai potrivit motto pentru "Furtuna" lui Victor Ioan Frunză de la Centrul Cultural pentru Unesco "Nicolae Bălcescu" este, aşa cum e trecut în prezentări, una dintre devizele NASA "Totul e posibil! Imposibilul ia doar ceva mai mult timp"… Pentru că spectacolul este mai mult de-atât. E, poate, o poveste de "magie în sufragerie", aşa cum scrie Adriana Grand în prezentarea din Caietul-program, dar e mai mult şi de-atât. E un joc ce lasă să se zărească, dincolo de cuvinte şi de gesturi, ca-n glumă, o fereastră către puterea dinlăuntru. Acea putere care te face să muţi munţii din loc.[...]
Ultima dintre piesele lui Shakespeare, aşa cum e considerată "Furtuna", este o poveste care nu seamănă deloc cu celelalte creaţii ale lui. Este opera unui creator care se desparte de creaţia lui pe jumătate în glumă, pe jumătate în serios. Şi vorbeşte despre iluzie şi despre puterea iluziei. Despre vălul care vrăjeşte şi dezvrăjeşte lumea la bunul plac al unui vrăjitor. Despre jocul permanent între aparenţă şi realitate, între poveste şi ne-poveste. Şi, mai profund, despre microcosmosul din noi. Despre acel mic univers nesfârşit în care un Prospero şi un Caliban îşi dispută în permanenţă un teren de împrumut. În care câte-un mic demiurg închide cartea şi părăseşte jocul.
[...]
Victor Ioan Frunză (asistat de George Costin şi Sorin Miron) accentuează latura comică a textului lui Shakespeare, mizând pe un amestec de umor, duioşie, nostalgie şi candoare. Întreaga versiune scenică este o glumă dulce-amară, care la final rămâne doar amară. Şi poate fi "citită" "cum vă place"… E jocul de-a lumea al unui copil care descoperă viaţa, aruncă în luptă binele şi răul, şi la final lasă deoparte "instrumentele" magiei şi devine "om mare". E jocul de-a binele şi de-a răul din fiecare dintre noi sau lupta de-a viaţa şi de-a moartea şi de-a puterea pe care o dezlănuţuie ca pe-o furtună forţele subconştientului. E jocul de-a creaţia al unui mic creator de iluzii – aşa cum este oricare artist – şi pentru care vine un moment când trebuie să se oprească… Sau doar "furtuna" cea mare privită ca şi cum s-ar răsfrânge toată într-un pahar cu apă şi ar deveni inofensivă. E toate la un loc sau e nimic din toate astea.[...]
Monica Andronescu
Această cronică poate fi citită integral în revista săptămânală de teatru Yorick.