Şcoala de tonomate (VII)
Deşi ceea ce am prezentat până acum nu reprezintă întreg conţinutul unui element media - care ar trebui să fie o oglindă a lumii aşa cum este ea, cu rele dar şi cu bune - un procent important al acestuia este efectiv poluat cu trivialităţi şi vulgarităţi botezate ştiri. Iar acest procent este în continuă creştere pentru că cei care selecţionează ştirile refuză să înţeleagă că opiniile, iniţiativele, manifestările morale şi intelectuale primează în faţa reportajelor cu morţi, răniţi, jafuri, violuri etc.
La fel de important în orice redacţie a unui element media este (sau ar trebui să fie) departamentul reportaje. Reportajele, indiferent că sunt ordinare sau speciale, ar trebui să constituie izvorul din care publicul adună informaţii detaliate, pe baza cărora îşi poate forma opinii pertinente. Dacă reportajele sunt false sau exagerate publicul poate fi pus în imposibilitatea de a cunoaşte realitatea sau, mai grav, poate fi dezinformat. Tocmai de aceea este mult mai importantă credibilitatea unui reportaj decât stilul sau tonul acestuia. De fapt aceasta este singura pretenţie pe care publicul o poate avea faţă de editorul unui element media: reportajele să reflecte realitatea, să fie imparţiale şi fără "coloratură".
Diferenţa între editorial şi reportaj trebuie să fie foarte clară în orice element media, deoarece conştiinţa publică este "configurată" pentru această diferenţă; în timp ce editorialul este un mod prin care autorul împărtăşeşte publicului propriile opinii, sentimente, frustrări etc. reportajul trebuie să fie un vehicul prin intermediul căruia faptele ajung nealterate la public astfel încât interpretările să fie exclusiv la discreţia acestuia.
Data: 24 noiembrie 2010 (10:00)
Arhivat în: Antitrust, Diverse, Editorial, Jurnalişti, Media