Somalia: Pilula neputinţei (II)
Un alt set de măsuri menite să combată fenomenul pirateriei din această zonă prevede înfiinţarea unui serviciu de pază de coastă somalez, cu sprijinul Naţiunilor Unite. Numai că aici apare o problemă esenţială. Piraţii somalezi susţin că ei tocmai asta sunt, un serviciu de pază de coastă. Şi nu este doar opinia lor ci şi a locuitorilor somalezi din satele de pescari care, în ultimul deceniu şi-au văzut unica resursă de supravieţuire diminuându-se constant din cauza navelor de pescuit străine şi a deversărilor de substanţe toxice. Mulţi dintre aceştia sunt de părere că navele militare din zonă nu vor putea zăgăzui pirateria, singura cale de stopare a fenomenului fiind instaurarea unei guvernări eficiente în Somalia, care să fie capabilă să le protejeze interesele legate de pescuit, acesta fiind singurul scenariu ce asigură capitularea voluntară a piraţilor. Până atunci, însă, aceştia vor fi consideraţi un soi de haiduci moderni iar activităţile lor vor fi percepute ca fiind perfect justificate.
Toate bune şi frumoase, marea-i plină de urmaşii lui Robin Hood, luăm de la bogaţi dăm la săraci etc. numai că lucrurile nu stau deloc aşa şi adevărata poveste a piraţilor somalezi este departe de a fi una romantică, demnă de un scenariu hollywoodian. În ultimii douăzeci de ani în Somalia s-au pus bazele unei economii bazate pe piraterie, un sistem din care o multitudine de consorţii de pază şi securitate, firme de avocaţi şi negociatori etc. obţin profituri uriaşe aproape fără efort. Piraţii propriu-zişi nu sunt altceva decât simpli răcani ambarcaţi ce străbat mările şi se expun riscurilor pentru ceva mai puţin 30 de procente din profit. Restul banilor este împărţit între adevăraţii profitori ai operaţiunilor: miliţiile ce controlează porturile de rezidenţă, autorităţile locale şi, mai ales, "sponsorii" şi "finanţatorii" care primesc jumătate din profituri pentru a asigura resursele materiale necesare (armament, muniţie, combustibil, aparatură de comunicare şi navigaţie etc.).
Pirateria somaleză, dincolo de aspectele prezentate mai sus, simple infracţiuni de drept comun la o adică, prezintă şi o altă faţetă, infinit mai periculoasă, cea a legăturilor cu organizaţiile teroriste. Harakat al-Shabaab Mujahideen (Mişcarea Tinerilor Războinici) a recunoscut la 1 Februarie 2010 că aproximativ 50% din sumele provenite din piraterie ajung, pe o cale sau alta, în visteria sa. Iar această organizaţie nu este una oarecare, ea are strânse legături cu organizaţii similare din Yemen (patria-mamă a renumitei al-Qaeda), ţară care asigură de altfel şi porturile de refugiu pentru navele de realimentare utilizate de piraţi la refacerea stocurilor de muniţie şi carburant.
Paralizată acum de neputinţa de a cataloga pilula amară a pirateriei somaleze comunitatea internaţională ar trebui să privească cu mai multă seriozitate acest fenomen, să nu mai asiste aparent neputinciosă şi oarecum amuzată la un spectacol considerat anacronic şi să treacă la măsuri ferme pentru eradicarea sa completă. Mănuşile utilizate în acest moment de navele de război aflate în zonă, în relaţia cu piraţii, trebuie să cadă. Piraţii somalezi nu sunt haiduci moderni, nu sunt nici infractori de drept comun care trebuie capturaţi şi trimişi în judecată, sunt terorişti periculoşi ce întreprind acte de război şi trebuie eliminaţi rapid şi prin orice mijloace.
Data: 5 februarie 2010 (08:00)
Arhivat în: Africa, Internaţional, Piraterie, Somalia, Terorism