Partidul Non-mediocru Liliput


"PNL nu îşi mai permite să fie mediocru, pentru că, dacă este sau rămâne mediocru, nu poate face un asemenea salt spectaculos."
Crin Antonescu - Reales la Congres

Ce e un mediocru politic?
Mediocrul politic este acea persoană sau formaţiune politică ce există în măsura în care ceilalţi oameni sau formaţiuni politice îi recunosc existenţa. Mediocrul politic nu se face remarcat prin nimic, are un discurs de o banalitate obositoare şi nu face absolut nimic din proprie iniţiativă, mulţumindu-se doar să reacţioneze la iniţiativele altora. În general mediocrul politic ajunge în prim-planul vieţii politice prin două metode: fie este împins acolo pentru a servi ca umplutură sau masă de manevră, fie ajunge singur, fără "ajutor", dar beneficiind de un sistem electoral corupt.

Metode de recunoaştere
Partidele politice mediocre sunt uşor de recunoscut după procentele pe care le obţin în alegeri, de regulă între 10% şi 20%.
Politicianul mediocru poate fi recunoscut după exprimarea bombastică şi tendinţa de a face referiri recurente la averea personală/diplomele universitare obţinute Dumnezeu ştie cum. El este întotdeauna un specialist de necontestat în orice fel de domeniu iar părerile sale asupra subiectelor în discuţie se situează, fără drept de replică, în zona adevărului absolut.

Strategii de evitare
Având în vedere modurile, menţionate mai sus, prin care mediocrul "propăşeşte" în mediul politic precum şi infantilitatea majorităţii electoratului autohton, puternic stimulată prin influenţa unor formatori de opinie - în general pseudo-intelectuali cu "lustru" şi "faimă" căpătate prin intermediul jocurilor de interese -, se poate spune, cu certitudine, că tentativa de a imagina o strategie coerentă de evitare a acestor specimene este futilă.

Concluzie
Realesul preşedinte liberal, vrea să scoată PNL din mediocritate cu ajutorul următoarei echipe de conducere:

Vicepreşedinţi: Varujan Vosganian, Norica Nicolai, Romeo Stavarache, Relu Fenechiu, Mircea Diaconu, Dan Radu Ruşanu, Paul Victor Dobre, Aristotel Cancescu, Mihai Voicu, Lucian Iliescu, Daniel Chiţoiu, Rareş Mănescu, Răducu Filipescu, Cornel Popa, Vlad Moisescu.
Secretar general: Radu Stroe
Membrii Biroului Politic Central: Andrei Marga, Andrei Chiliman, Cristian Anghel, Marcel Vela, Mariana Câmpeanu, Ilie Bolojan, Teodor Atanasiu, Marian Petrache, Adrian Semcu, Cristian Bigiu, Mircea Molot, Nicolae Robu, Octavian Popa, Florin Alexe, Marius Nicoara, Mircia Muntean
Preşedinte Fondator: Radu Campeanu
Preşedinte de onoare: Mircea Ionescu-Quintus

Aşadar o nulitate politică şi socială cu discurs mediocru vrea să dea strălucire partidului cu ajutorul unei şlehte eterogene formată din lichele, nulităţi şi mediocri printre care s-a rătăcit, Dumnezeu ştie cum, Andrei Marga.
Punem pariu că nu reuşeşte?

Publicat de: Mihai (C.T.)
Data: 8 martie 2010 (07:00)
Arhivat în: , , ,

2010 BlogNews Magazine. All Rights Reserved. - Designed by SimplexDesign |

hit counter for blogger