Politica negativă (I)
Importuri toxice cu valabilitatea expirată
Pe tot parcursul anului 2009 am asistat în România la o formă exacerbată până la absurd a ceea ce, pe alte meleaguri, se numeşte politică negativă. Numai că, spre deosebire de acele alte meleaguri, la noi nu a funcţionat. De ce nu a funcţionat? Pur şi simplu pentru că nu poţi să grefezi pielea de pe dosul unui hipopotam pe un rât de porc. Ba chiar am putea spune că această campanie dusă cu ajutorul câte unuia sau mai mulţi consilieri (consigliere?) de peste mări a produs efecte adverse celor scontate. O mare parte a electoratului, suprasaturată cu minciuni şi intoxicări, a preferat pur şi simplu să se uite pe Discovery în loc să urmărească tâmp-şourile tematice.
Iar când a venit momentul să voteze, fie n-au votat de loc, fie au votat cu cealaltă parte. Întrebarea logică care se cere a fi pusă în lumina acestor date este: Rentează sau nu politica negativă?
Este evident că anumiţi oameni politici autohtoni nu au alternativă. Nulităţi absolute fiind ei trebuie să se asigure că atenţia opiniei publice este concentrată asupra adversarului astfel încât ei să se estompeze undeva în fundal, pe o poziţie din care să poată fi percepuţi ca "alternativă". Este de la sine înţeles că un asemenea mod de a face politică nu putea scăpa tendinţelor româneşti de "adaptare la meandrele concretului" şi astfel avem parte de o transformare a unor acţiuni punctuale, axate pe evenimente electorale mari (alegeri prezidenţiale, parlamentare sau locale), într-un soi de perpetuum mobile, o politică negativă "originală" asemănătoare unei lupte de gherilă.
Din acelaşi articol
Politica negativă (II)Politica negativă (III)