Politica negativă (III)


Sincopele politicii negative autohtone

Politica negativă, aşa cum spuneam la începutul acestui serial, nu este o invenţie a politicianului român este doar un produs importat de pe alte meleaguri unde chiar funcţionează. Cei interesaţi de exemplificări în acest sens pot accesa pe Internet detaliile campaniei negative declanşate de Bush în 1988 împotriva lui Dukakis. Bun dar dacă la ei a mers, la noi de ce a eşuat? Pentru că ei au măsură şi o utilizează inteligent, adresându-se discret mai mult subconştientului decât conştientului public. La noi totul s-a desfăşurat şi încă continuă prin utilizarea forţei brute, electoratului nu i se sugerează ci i se vâră cu forţa pe gât o avalanşă de date care nu este doar imposibil de procesat ci chiar produce reacţii de respingere.
În acest moment opoziţia autohtonă se află exact în postura băieţelului care a strigat de prea multe ori "Lupul!". Chiar dacă ar pica pe subiect şi ar reuşi să producă o temă cu adevărat interesantă tot nu ar mai fi crezuţi decât de gloata fanatică a troglodiţilor "din dotare".

În încheiere vă invit să citiţi o mostră de politică negativă pe care autorul a intenţionat să o învăluie într-o aură umoristică, fără a ţine seama de faptul că el însuşi este un sinonim al corupţiei care fentează justiţia de ani şi ani de zile iar scrierile sale nu pot fi asimilate unor texte umoristice ci unor zbateri disperate ale înecatului care se agaţă de un pai.

"Din diverse surse, am aflat că lui Traian Băsescu i se pregăteşte o vizită în SUA. M-am întrebat care ar putea fi rostul acestei vizite. Mi-am dat un răspuns - care sper să fie corect. Băsescu s-a hotărât să solicite începerea procesului de modernizare în SUA, prin înnoirea clasei politice. Iată: vârsta medie în Camera reprezentanţilor, în SUA, este de 55 de ani, în timp ce vârsta medie în Camera Deputaţilor este de 45 de ani. Vârsta medie în Senatul român este de 50 de ani, în timp ce, în Senatul american, vârsta medie este de 63 de ani, vârsta la care, practic, toţi senatorii români ar cam trebui să iasă la pensie.
[...]
Se pare că Băsescu s-a hotărât să le explice americanilor că s-a cam terminat cu obiceiurile lor desuete şi că e nevoie să treacă la schimbări pentru ca şi Congresul SUA să înceapă să fie eficient şi să se populeze cu independenţi.
"

Din acelaşi articol
Politica negativă (I)
Politica negativă (II)

Publicat de: Mihai (C.T.)
Data: 26 martie 2010 (09:00)
Arhivat în: , ,

2010 BlogNews Magazine. All Rights Reserved. - Designed by SimplexDesign |

hit counter for blogger