Uşor cu pianul pe scări!

Nu de puţine ori am remarcat o apetenţă deosebită a unor diverşi reprezentanţi ai ţărilor din vestul Europei, în special din Marea Britanie, pentru persiflare şi utilizarea unui ton de superioritate în relaţia cu ţările din estul continentului, în special cu România. Politicienii, jurnaliştii şi alţi comentatori britanici, plini de ei şi cu ifose de nobilime scăpătată (vezi Jeremy Clarkson), profund afectaţi pare-se de ceaţă şi extrem de încântaţi de bunăstarea economică a ţării uită, se pare, în ce condiţii a dobândit Marea Britanie această bunăstare. Aşa că nu ar fi rău să le amintim din când în când:

13 Aprilie 1919
Jallianwala Bagh, Amritsar, Punjab, India
16:30

O seară de vară indiană aparent obişnuită pentru aproximativ 4.000 de indieni adunaţi într-un loc public pentru a protesta paşnic împotriva guvernării britanice. Primul Război Mondial ce tocmai se încheiase lăsase răni adânci în economia şi aşa slabă a Indiei. Începând cu 1915 legile se înăspriseră draconic, viceregele dobândind puteri aproape nelimitate în încercarea disperată de a împiedica apariţia unei mişcări indiene de eliberare.

Locul ales de indieni pentru întrunirea de protest Jallianwala Bagh (Bagh = Grădină) era un soi de piaţă ceva mai mare, înconjurată de clădiri înalte şi care avea drept unică cale de acces un gang îngust ce făcea legătura cu una din străzile oraşului. Acest gang avea să se dovedească un element extrem de important în desfăşurarea ulterioară a evenimentelor.

La ora 17:30 generalul Reginald Dyer, comandantul forţelor armate locale îşi face intrarea în piaţă împreună cu 60 de soldaţi înarmaţi până în dinţi, aflaţi sub comanda sa directă. Două autovehicule blindate înarmate cu mitraliere grele ce însoţeau formaţiunea militară au fost nevoite să rămână în stradă din pricină că gangul de acces era mult prea îngust.
Generalul şi-a desfăşurat oamenii în faţa gangului de acces şi le-a ordonat să ia poziţii de tragere. Apoi, le-a ordonat să tragă. Şi au tras.

Vreme de 15 minute aproximativ 1.650 de gloanţe şi-au căutat victime în mulţimea civililor, un amestec de bărbaţi, femei şi copii. Masacrul a luat sfârşit odată cu epuizarea rezervei de muniţie, moment în care, calm, Dyer a ordonat întoarcerea în cazarmă.
Conform oficialităţilor în acea zi au pierit 379 de oameni şi alţi 1.156 au fost răniţi. Însă Congresul Naţional Indian, care a făcut o anchetă paralelă, vorbeşte de 1.500 de morţi. Majoritatea au decedat în urma plăgilor împuşcate dar au fost şi victime călcate în picioare de mulţimea panicată sau persoane care au murit sufocate într-un puţ secat în care-şi căutaseră adăpost de ploaia de gloanţe.

Stimaţi înfumuraţi, dacă luăm în considerare doar acest episod, deşi nu este singular, cine spuneaţi că vă dă dreptul să emiteţi judecăţi morale?
Poate vă ajută reconstituirea cinematografică a evenimentului să vă amintiţi cum aţi ajuns acolo unde aţi ajuns:

Publicat de: Mihai (C.T.)
Data: 27 aprilie 2010 (10:00)
Arhivat în: Asia, India, Internaţional, Marea Britanie, Masacru