India: Problema musulmană (III)
În India, până să-şi bage britanicii nasul, hinduşii şi musulmanii găsiseră o cale de a convieţui paşnic. Această stare de pace socială a fost tulburată însă de politica colonială britanică bazată pe principiul "divide et impera" care le permitea acestora să pozeze în apărători şi garanţi ai păcii. Odată cu britanicii India a făcut cunoştinţă cu răscoalele religioase de amploare dar disensiunile au continuat să se adâncească şi după plecarea acestora, ca urmare a cadoului otrăvit pe care l-au lăsat în urmă: divizarea subcontinentului în două şi mai apoi trei ţări.
Musulmanii s-au transformat în vinovaţi de serviciu, hinduşii socotindu-i vinovaţi pentru toate relele sub pretextul că aceştia i-au oprimat pe vreme de mii de ani, aşadar acum era rândul lor să o facă. În plus, britanicii smulseseră o bucată din ţară pentru a le oferi musulmanilor o patrie personalizată. Deci, zic hinduşii, de ce mai sunt încă milioane de musulmani care le respiră aerul? De ce nu se cară în ţara lor? De ce au tupeul să ceară drepturi cei care au rămas?
De fapt elitele şi membrii clasei de mijloc musulmane din nordul, vestul şi centrul Indiei, simţind oportunităţile oferite de o naţiune nou-nouţă şi dispunând de fondurile necesare relocării chiar au plecat. În urmă au rămas numai cei săraci şi analfabeţi aflaţi în imposibilitatea de a se muta, iar acest grup a format enclave izolate şi neputincioase, relativ restrânse numeric în marea hindusă înconjurătoare. Povestea musulmanilor din estul şi sudul Indiei este oarecum diferită deoarece clasa de mijloc a rămas pe loc, refuzând să plece din varii motive printre care se numără raţiuni lingvistice şi culturale. Numărul musulmanilor săraci a continuat să crească uşor de-a lungul vremii prin convertirea la Islam a "intangibililor", indivizi situaţi atât de jos în ierarhia socială hindusă încât nu meritau să facă parte nici măcar din cea mai de jos castă. Atraşi de mirajul unei societăţii egalitariste, propovăduit de islamişti, convertiţii s-au trezit într-o situaţie mai proastă ca înainte: fuseseră hinduşi săraci, acum erau musulmani la fel de săraci dar aveau ocazia să guste şi din "binefacerile" apartenenţei la o minoritate hulită de majoritate.
Singurul lucru demn de reţinut din studierea fundamentalismului religios este acela că spre acesta se îndeaptă mai degrabă oamenii cu o situaţie materială precară şi cu un nivel scăzut de educaţie. În India mitul despre fanatismul religios al musulmanilor s-a născut tocmai pe fondul stării sociale precare a acestora, care i-a făcut să vadă în religie o ancoră în furtună, o oază de stabilitate într-o lume nesigură şi înspăimântătoare. Desigur, odată cu trecerea anilor, între musulmanii rămaşi în India a prins a se întrupa o nouă clasă de mijloc, încă firavă, care a adus cu ea o undă de liberalism. Această clasă de mijloc musulmană nu este mai înclinată spre fundamentalism decât o clasă de mijloc din orice altă societate, însă în mintea majorităţii hinduşilor stereotipul musulman egal fanatic este foarte bine înrădăcinat.
Musulmanii s-au transformat în vinovaţi de serviciu, hinduşii socotindu-i vinovaţi pentru toate relele sub pretextul că aceştia i-au oprimat pe vreme de mii de ani, aşadar acum era rândul lor să o facă. În plus, britanicii smulseseră o bucată din ţară pentru a le oferi musulmanilor o patrie personalizată. Deci, zic hinduşii, de ce mai sunt încă milioane de musulmani care le respiră aerul? De ce nu se cară în ţara lor? De ce au tupeul să ceară drepturi cei care au rămas?
De fapt elitele şi membrii clasei de mijloc musulmane din nordul, vestul şi centrul Indiei, simţind oportunităţile oferite de o naţiune nou-nouţă şi dispunând de fondurile necesare relocării chiar au plecat. În urmă au rămas numai cei săraci şi analfabeţi aflaţi în imposibilitatea de a se muta, iar acest grup a format enclave izolate şi neputincioase, relativ restrânse numeric în marea hindusă înconjurătoare. Povestea musulmanilor din estul şi sudul Indiei este oarecum diferită deoarece clasa de mijloc a rămas pe loc, refuzând să plece din varii motive printre care se numără raţiuni lingvistice şi culturale. Numărul musulmanilor săraci a continuat să crească uşor de-a lungul vremii prin convertirea la Islam a "intangibililor", indivizi situaţi atât de jos în ierarhia socială hindusă încât nu meritau să facă parte nici măcar din cea mai de jos castă. Atraşi de mirajul unei societăţii egalitariste, propovăduit de islamişti, convertiţii s-au trezit într-o situaţie mai proastă ca înainte: fuseseră hinduşi săraci, acum erau musulmani la fel de săraci dar aveau ocazia să guste şi din "binefacerile" apartenenţei la o minoritate hulită de majoritate.
Singurul lucru demn de reţinut din studierea fundamentalismului religios este acela că spre acesta se îndeaptă mai degrabă oamenii cu o situaţie materială precară şi cu un nivel scăzut de educaţie. În India mitul despre fanatismul religios al musulmanilor s-a născut tocmai pe fondul stării sociale precare a acestora, care i-a făcut să vadă în religie o ancoră în furtună, o oază de stabilitate într-o lume nesigură şi înspăimântătoare. Desigur, odată cu trecerea anilor, între musulmanii rămaşi în India a prins a se întrupa o nouă clasă de mijloc, încă firavă, care a adus cu ea o undă de liberalism. Această clasă de mijloc musulmană nu este mai înclinată spre fundamentalism decât o clasă de mijloc din orice altă societate, însă în mintea majorităţii hinduşilor stereotipul musulman egal fanatic este foarte bine înrădăcinat.