Cazul Biafra (I)
5 Iulie 1967
Zorii fierbinţi şi ceţoşi puneau încetul cu încetul stăpânire pe desişul pădurii aflată la graniţa dintre proaspăta naţiune biafrană şi estul Nigeriei. Cu doar o lună în urmă efective ale armatei nigeriene, două regimente de artilerie şi două de infanterie fuseseră masate de-a lungul zonei de separaţie. Vremea tratativelor trecuse deja, opresiunea barbară suferită de populaţia de la est de fluviul Niger nu putea fi inclusă în tratate, nu mai rămăsese decât războiul. La scurt timp după miezul nopţii a început canonada.
Creată din necesitate Biafra a apărut ca răspuns la "reconstrucţia politică" a Nigeriei din cenuşa fostei colonii britanice. Cele trei grupuri etnice majoritare, Hausa, Fulani şi Igbo, nu au convieţuit niciodată în armonie - fiecare dintre acestea avea propriul teritoriu, propria cultură, propriile convingeri religioasă, chiar şi propria etică.
Hausa şi Fulani predominau numeric dar erau mai puţin instruiţi în timp ce Igbo, masaţi în special în estul Nigeriei, erau ceva mai educaţi şi aveau o cultură a muncii. Majoritatea intelectualilor şi a ofiţerilor nigeriani proveneau din rândurile populaţiei Igbo în timp ce clasa muncitoare şi soldaţii erau de origine Hausa sau Fulani.
Nici fostul guvern colonial nici guvernul nigerian de după 1960 - anul obţinerii independenţei - nu rezolvaseră această problemă şi, deşi accesul la educaţie era destul de facil, Hausa şi Fulani nu dăduseră buzna să-şi ridice nivelul intelectual.
În prima parte a anilor 1960, structura societăţii nigeriene, lipsită de "supapa de siguranţă" pe care o reprezentaseră trupele britanice, a început să se destrame. Etnicii Igbo care lucrau în nordul şi vestul Nigeriei au devenit ţinte ale asasinatelor în masă, bande întregi de Hausa şi Fulani lansând atacuri asupra minoritarilor Igbo, la început în teritoriile tradiţionale ale celor două etnii şi mai apoi în zona sud-estică, cunoscută şi sub denumirea populară de "Igboland".
Până în 1966 acese atacuri au reuşit să producă o reacţie în masă a populaţiei Igbo care a început să se "refugieze", plecând din toate zonele Nigeriei şi masându-se în sud-estul ţării. Lovitura de stat orchestrată de generalul Yakubu Gowon în 1966 avea să pună capăt democraţiei nigeriene şi să dea semnalul declanşării unui val de violenţe etnice împotriva Igbo, al căror paroxism avea să atingă graniţele genocidului.
În luna Mai a anului 1967 locotenent-colonelul Chukwuemeka Odumegwu-Ojukwu, sprijinit de alţi ofiţeri nigerieni dar şi de unii intelectuali şi politicieni, declară secesiunea zonei estice a Nigeriei, sub denumirea ancestrală "Biafra".
Tânărul stat Biafra avea câteva atuuri importante în drumul spre consolidarea independenţei. Ca naţiune avea un nivel ridicat al educaţiei, majoritatea intelectualităţii nigeriene şi a ofiţerilor armatei fiind de extracţie Igbo. Teritoriul era bogat în resurse naturale, avea deschidere la mare şi, cel mai important, dispunea de resurse proprii de petrol, cea mai mare parte a zăcămintelor şi rafinăriilor nigeriene fiind concentrate în această zonă.
Data: 29 septembrie 2010 (09:00)
Arhivat în: Africa, Genocid, Internaţional, Nigeria