PsyOps: "Închisoarea" Stanford (III)
Rezultate
Experimentul a degenerat foarte rapid iar ascunzişurile întunecate ale firii umane au ieşit la suprafaţă mult mai devreme decât s-a aşteptat iniţiatorul acestuia. Gardienii au început să supună prizonierii la o gamă largă de pedepse şi acte umilitoare, mulţi dintre "deţinuţi" manifestând semne de severă tulburare mentală şi emoţională.
La numai o zi de la demararea experimentului prizonierii au organizat o revoltă în masă protestând împotriva acestor condiţii. Gardienii, din proprie iniţiativă şi fără a se consulta cu "directorul" Zimbardo, şi-au prelungit programul de lucru şi au pus la punct un plan de înăbuşire a revoltei cu ajutorul extinctoarelor.
Apelurile programate şi verificările inopinate s-au transformat în adevărate manifestări ritualice ale umilirii prizonierilor, impunerea de exerciţii fizice istovitoare şi pedepsele corporale devenind din ce în ce mai frecvente. Saltelele din celule au fost confiscate, accesul la grupul sanitar s-a transformat într-un privilegiu adesea refuzat iar operaţiunile de curăţare a toaletelor se făceau cu mâinile goale. Ca mijloc de umilire, deţinuţii erau adesea dezbrăcaţi şi supuşi intimidărilor cu caracter sexual.
Din foile de observaţie ale experimentului reiese că o treime dintre gardieni au manifestat tendinţe de sadism extrem iar doi dintre deţinuţi au trebuit excluşi întrucât prezentau semne severe de tulburare emoţională. Fapt extrem de interesant, nici unul dintre "prizonieri" nu şi-a exprimat dorinţa de a părăsi experimentul, ceea ce demonstrează rapida lor instituţionalizare şi completa imersiune în "rol".
Un prizonier de rezervă a fost introdus în celulă cu misiunea de a intra în greva foamei ca protest împotriva tratamentului inuman şi de a incerca astfel să obţină eliberarea înainte de termen a tuturor deţinuţilor. În mod surprinzător ceilalţi prizonieri l-au tratat cu ostilitate. Când gardienii l-au cerut deţunuţilor să renunţe la pături pentru ca acesta să fie scos din izolator, numai unul dintre aceştia a fost de acord să facă acest gest.
Experimentul a continuat vreme de şase zile până când o persoană din afară, Christina Mastack, psiholog şi prietenă intimă a lui Zimbardo, a fost adusă pentru a intervieva prizonierii. Şocată, ea l-a convins pe Zimbardo să pună imediat capăt experimentului iar acesta a evidenţiat în notele sale că, din cei peste 50 de vizitatori externi, aceasta a fost singura persoană care şi-a manifestat îngrijorarea faţă de cele văzute.
(Primul episod) ||| (Episodul trecut) | (Episodul următor)
Data: 12 februarie 2011 (09:00)
Arhivat în: Almanah, Controverse, Psihiatrie, Psihologie