La data când talibanii au declanşat teroarea în Afganistan, Massoud, care îndeplinea funcţia de Ministru al Apărării, a fost nevoit să reia calea insurgenţei, de data aceasta pentru a organiza rezistenţa împotriva despotismului taliban. Administraţia americană din acea vreme, condusă de Clinton - un preşedinte prea ocupat cu pătarea rochiţelor stagiarelor de la Casa Albă - a preferat să închidă ochii la situaţia din Afganistan şi astfel a permis întărirea poziţiilor deţinute de talibani şi Al-Qaeda. Massoud, deşi lipsit de resurse şi sprijin extern, a reuşit, bazându-se doar pe genialele sale tactici şi strategii şi pe luptătorii săi loiali şi devotaţi (10.000 de oameni foarte bine antrenaţi şi echipaţi), să devină catalizatorul unei armate în toată puterea cuvântului - Alianţa Nordului- capabilă să înfrunte cu succes forţele guvernului taliban.

Comandantul Ahmad Shah Massoud a fost o figură ieşită din comun, care ieşea net în evidenţă, în primul rând prin geniu militar şi curaj în bătaia gloanţelor. Islamist până în măduva oaselor dar şi posesorul unei intelect superior a ştiut întotdeauna să discearnă adevăratele înţelesuri ale preceptelor religiei căruia îi era devotat. Contrar multora dintre cei ce astăzi răspândesc ura pe post de texte sfinte Massoud era un soldat al islamului tolerant faţă de cutumele occidentale, un patriot devotat poporului afgan care punea siguranţa populaţiei civile mai presus de necesităţile operaţiunilor militare. A refuzat întotdeuna să se ascundă în spatele civililor nevinovaţi, aşa cum obişnuiesc astăzi islamiştii extremişti, ba chiar, în timpul războiului cu sovieticii, a organizat evacuarea a 30.000 de civili din valea Panjshir pentru a-i feri de bombardamente.

Dacă administraţia Clinton n-ar fi mers din greşeală în greşeală în Afganistan şi dacă i-ar fi acordat sprijinul meritat lui Massoud istoria contemporană ar fi fost cu totul alta, cu siguranţă Al-Qaeda şi Bin Laden n-ar fi ajuns să terorizeze o lume întreagă şi poate gemenii World Trade Center s-ar fi profilat încă pe cerul New-York-ului. N-a fost să fie.

Astăzi trupele NATO sunt nevoite să ducă lupte grele cu talibanii şi Al-Qaeda în timp ce încearcă să repare greşelile trecutului prin reorganizarea, extinderea şi echiparea unei armate afgane. Armata Afgană contemporană este moştenirea pe care Massoud, prin foştii săi locotenenţii săi care o conduc şi o instruiesc, a lăsat-o generaţiilor viitoare, 400.000 de oameni gata să lupte pentru aceleaşi idealuri ce l-au determinat pe Comandant să stea cu arma în mână vreme de 22 de ani.

Ahmad Shah Massoud a fost un taliban în 1979 dar numai în măsura în care purta bereta specifică talibanilor. În spirit şi acţiuni a fost un mujahedin care a onorat pe deplin adevăratul sens al acestei denumiri: un luptător pentru libertate şi dreptate.

Afganistan: Mujahedinii n-au fost talibani (I)

Ştirea care a făcut înconjurul lumii la sfârşitul săptămânii trecute mi-a adus aminte, printr-o stranie asociaţie de idei, de o figură emblematică pentru Afganistan, Comandantul Ahmed Shah Massoud, un musulman sunnit, născut la 2 Septembrie 1953, care a fost asasinat, din ordinul lui Bin Laden, pe 9 Septembrie 2001, cu doar două zile înainte de declanşarea atacului terorist asupra Statelor Unite. În Afganistan a fost decretat Erou Naţional iar nominalizarea sa la premiul Nobel pentru Pace din 2002 i-a consfinţit poziţia în plan internaţional. După mai bine de 20 de ani de lupte crâncene, cea mai importantă personalitate afgană a istoriei contemporane, şi-a dat obştescul sfârşit pe bancheta din spate a vehicului de teren cu care oamenii săi încercau să-i transporte trupul, sfârtecat de şrapnele, la un spital din Kazahstan.

Teoria unanim acceptată este că asasinarea lui Massoud a fost cauzată de teama lui Bin Laden că acesta, în urma atentatelor din 11 Septembrie 2001, va primi de la americani asistenţa militară care-i era necesară pentru a distruge Al-Qaeda şi pe talibani. Iar Leul din Panjshir, cum era supranumit Massoud, era singurul om capabil să ducă la bun sfârşit o asemenea campanie, fiind în stare să-l vâneze pe Bin Laden şi să-l răpună oriunde şi oricât de bine ar fi încercat acesta să se ascundă. Bin Laden însuşi obişnuia să le spună apropiaţilor, referindu-se la Massoud: "Victoria este imposibilă atâta timp cât omul ăsta e în viaţă".

În 1979, la declanşarea invaziei sovietice în Afganistan, Ahmed Shah Massoud, la acea vreme un tânăr arhitect de 26 de ani, lăsa totul baltă pentru a se alătura insurgenţei impotriva atacatorilor, devenind foarte rapid cel mai de seamă lider al rezistenţei afgane. Mujahedinii lui Massoud, concentraţi în zona văii Panjshir aveau să devină coşmarul armatei sovietice, 70% din pierderile celor mai de seamă unităţi ruseşti fiind atribuite acestora. Nu puţini sunt analiştii care susţin că lui Massoud i se datorează destrămarea comunismului sovietic şi căderea Zidului Berlinului întrucât acţiunile sale au demonstrat ceea ce lumea întreagă bănuia dar nu avea curajul să afirme răspicat: URSS era un colos cu picioare de lut. Când trupele sovietice au evacuat Kabulul în 1989, primele unităţi de mujahedini pătrunse în oraş au fost cele ale lui Massoud.

Musulman devotat şi naţionalist înfocat, aprig inamic al oricărei forme de dominaţie străină, inclusiv cea a Statelor Unite, Massoud ştia totuşi să fie echilibrat şi s-a străduit în permanenţă să colaboreze cu americanii, în scopul pacificării unui Afganistan devastat, în special după ce, în 1996, talibanii şi Al-Qaeda, sprijiniţi şi incitaţi de Pakistan, au răsturnat guvernul de coaliţie instaurat după plecarea ruşilor.

Afganistan: Mujahedinii n-au fost talibani (II)