Acest gen de raţionament are tare evidente şi mă voi opri doar asupra a două dintre acestea:

În primul rând un kremlinofil va refuza cu obstinaţie să contureze o limită temporală, fie chiar şi aproximativă, până la care Rusia va deveni un stat democratic. Indiferent cât timp va trece replica sa va fi aceeaşi insistând că respectiva tranziţie urmează să se desăvârşească... cândva.

În al doilea rând, ultimul din cele trei motive prezentate este pură demagogie şi dezinformare. În plin Război Civil în Statele Unite s-au organizat alegeri libere atât de democratice cum Rusia nu a avut nici măcar pe timp de pace. Pe parcursul a peste 200 de ani de istorie în Statele Unite au fost asasinaţi patru Preşedinţi, fără ca aceste evenimente tragice să ducă la instaurarea dictaturii. Franklin Delano Roosevelt a încălcat tradiţia stabilită de George Washington şi a fost ales de patru ori la Casa Albă, a încercat să căpuşeze Curtea Supremă cu sicofanţi şi a înfiinţat lagăre de concentrare pentru americanii de origine japoneză. Cu toate acestea americanii nu i-au permis să se transforme într-un dictator iar imediat după încheierea celui de-al patrulea mandat al său Constituţia Statelor Unite a fost modificată substanţial astfel încât nici un preşedinte să nu poată candida pentru mai mult de două mandate a câte 4 ani, ceea ce înseamnă doar opt ani de "domnie" (maxim zece în cazuri excepţionale).

Poate un kremlinofil să lămurească misterul prin care omul desemnat de detestatul Ielţin a ajuns Preşedinte al unei Rusii pe care continuă o conducă cu mână de fier din postura de Prim-Ministru, după ce şi-a instalat un om de paie la Kremlin pentru a da impresia de democraţie?

Hălăduind prin lumea electronică a blogurilor şi forumurilor româneşti nu de puţine ori mi-a fost dat să întâlnesc opinii favorabile conducerii de la Kremlin şi a politicilor promovate de aceasta. Ceea ce este surprinzător este că aceste opinii nu sunt exprimate (doar) de slugile Noii Uniuni Sovietice (Radu Tudor, Cozmin Guşă etc.) ci de oameni aparent normali, departe de a putea fi suspectaţi că s-ar afla pe ştatul de plată al FSB. Aş putea presupune că aceştia din urmă sunt bravi cetăţeni ai patriei mult prea tineri pentru a conştientiza dezastruoasa şi malefica influenţă a Rusiei comuniste asupra lumii dar mai ales asupra Europei, în special a zonei estice a continentului. Numai că, în condiţiile facilului acces la informaţie din zilele noastre, o asemenea ipoteză nu prea stă în picioare. Singura opţiune logică rămâne, deci, aceea că aceşti oameni sunt, dintr-un motiv sau altul, pur şi simplu rusofili şi nu dintre aceia care-l citesc cu nesaţ pe Dostoievski sau nu ratează premiera unei piese de Cehov ci o specie aparte pe care îndrăznesc a o numi kremlinofili.

Kremlinofilul este acel gen de persoană care consideră că drepturile omului, libertatea individuală şi justiţia pot fi "suspendate" în favoarea "ordinii". Nu ştiu de ce dar am impresia că rusul de rând urăşte kremlinofilii mai mult decât îi urăşte pe rusofobi. Pare ironic dar nu este.

Pentru kremlinofil Vladimir Putin (adevăratul conducător al Noii Uniuni Sovietice) este "despotul luminat" ale cărui "măsuri dure ocazionale" sunt necesare pentru a stăpâni ascensiunea mafiei şi a îmbogăţiţilor. Replica preferată a unui kremlinofil este deja răsuflată: "Democraţia în Europa şi Statele Unite s-a consolidat în timp şi aşa va fi şi în cazul Rusiei". Ce să le spui acestor oameni că Rusia, ca naţiune, are de două ori vârsta Statelor Unite? Rişti să fii bombardat cu cealaltă serie de argumentări penibile:
- Rusia este înconjurată de duşmani pe când Statele Unite doar de oceane.
- Rusia este dezavantajată de clima aspră în timp Statele Unite sunt o destinaţie de vacanţă.
- Rusia a fost constant afectată de frământări interne şi externe în timp ce Statele Unite n-au avut parte de un asemenea flagel.

Desigur, aşa cum se vede din cele trei exemplificări de mai sus, etalonul kremlinofilului este reprezentat de Statele Unite pentru că asta este aspiraţia Kremlinului: să fie un fel de Stalele Unite numai că "pe invers".