Afganistan: Câmpul lui Marte (III)
Notă: Acest mini-serial, ce încearcă să desluşească misterele unei zone de război în care activează unităţi ale Armatei Române, este transcrierea unei donaţii generoase a prietenului Theophyle. Vă invit să vă delectaţi cu mult mai multe din incitantele sale articole pe Politeía Doctrinară şi blogul său pe teme istorice.
Analiza Intereselor Geopolitice în Afganistan
Din punct de vedere American, Afganistanul nu este o provocare tactică, adică nu există o primejdie imediată la adresa Statelor Unite. Episodul 9-11, a fost singular. O altă surpriză de acest fel din aceeaşi regiune este foarte puţin probabilă. Terorismul Islamic din această regiune s-a adaptat la situaţia existentă pe plan local şi internaţional. În Afganistanul de astăzi sunt prezente numai bazele la nivelul de indoctrinare, antrenament, într-o parte, şi de hartuire şi paralizare a unor forţe occidentale importante care au fost dislocate pe teren, în alta. Adică metaforic vorbind, aduceţi voi aici cât mai mulţi soldaţi, cu multe "zorzonele" militare ca să putem noi lucra în linişte la voi acasă.
Bazele de recrutare, şi de acţiune se află de mult în Balcani, Africa de Nord (Maghreb), Anglia, Franţa şi Canada. Islamismul a dezvoltat o doctrină clasică de "etajare" logistică şi combatantă, bazându-se pe o structura dualistă. Prima structură, cea politică, ideologică şi religioasă – care este din nefericire acceptată de democraţiile occidentale fiind considerată legitimă, şi a doua structura, cea subterană, alimentată financiar şi politic de prima, care în opiniile occidentale este nocivă, periculoasă şi ilegală dar care este ascunsă şi mascată de legitimitatea acordata de structura legala.
Trebuie să amintesc cititorului avizat, că au existat suficiente cazuri în istoria recentă a umanităţii în care deficienţele legale ale democraţiei au provocat mari catastrofe, fiind exploatate de forţe anti-democratice. Aşadar lupta în Afganistan NU este de fapt o luptă împotriva terorismului, ci o luptă care are la bază alte interese, majoritatea poziţionate în zona resurselor şi a echilibrelor dintre EST-VEST-NORD-SUD. La ce ma refer:
(1.) Zona EST-VEST, este zona în care două puteri nucleare se află într-un conflict care a generat deja două războaie, încă convenţionale (Pakistan-India). Acest conflict a creat prima radicalizare Islamică începând din 1949 şi până în prezent. Islamul radical nu se află numai în Iran, el se află, în primul rând, în Pakistan.
(2.) Zona NORD-SUD, este zona în care Afganistanul foloseşte drept zonă tampon dintre resursele energetice din Asia Centrală şi Orientul Mijlociu. Cine "stăpâneşte" zona poate asigura un paralelism şi o separare a surselor energetice, pe parcursul lor EST-VEST. Sau, din contră, o cartelizare a lor în mâna unei singure puteri.
(3.) Acelaşi Afganistan este, încă o dată, zona de tampon între Islamul radical propagat de Iran şi cel incipient din statele foste sovietice din Asia Centrală şi de Sud. O cădere a Afganistanului sub influenţa Iraniană ar facilita cartelizarea Islamică a celor doua zone geografice şi implicit al resurselor energetice din cele două zone.
(4.) Interesele Rusiei. De două feluri, cele defensive, constau în păstrarea hegemoniei în fostele republici sovietice, şi apărarea lor de influenţe islamice radicale. Cele ofensive, sunt constituite de visul Rusiei Imperiale care stăpâneşte Orientul Mijlociu. Vis vechi de cel puţin 200 de ani.
Afganistan: Câmpul lui Marte (II)
Afganistan: Câmpul lui Marte (IV)

Alte articole din serie
Afganistan: Câmpul lui Marte (I)Afganistan: Câmpul lui Marte (II)
Afganistan: Câmpul lui Marte (IV)
Publicat de: Mihai (C.T.)
Data: 22 ianuarie 2010 (10:00)
Arhivat în: Afganistan, Al-Qaeda, Asia, Internaţional, Talibani, Terorism