Mic tratat de propagandă (II)
Aserţiunea
Aserţiunea este o tehnică caracteristică formelor moderne de propagandă. În esenţă este o relatare expusă într-o manieră entuziastă şi energică, propagandistul lăsând să se înţeleagă că prezintă realităţi deşi, cel mai adesea, totul este o imensă gogoaşă umplută cu fum. Pentru a da greutate elucubraţiilor debitate propagandistul afişează adesea un aer de superoritate în încercarea de a induce ideea că spusele sale nu necesită explicaţii sau argumentări doveditoare, că este deţinătorul adevărului absolut şi că tot ceea ce prezintă el trebuie acceptat imediat şi fără rezerve ori întrebări suplimentare.
Politicienii utilizează foarte des această tehnică de propagandă atunci când vorbesc despre programele politice personale ori ale adversarilor. În funcţie de situaţie, acestea sunt întotdeauna minunate sau execrabile, dar nici măcar unul din respectivii propagandişti nu argumentează cu date sau fapte concrete cele afirmate. Mai mult, atunci când, aflându-se cu totul şi cu totul întâmplător într-un anturaj mediatic nu neapărat ostil ci corect şi profesionist, este luat la bani mărunţi, propagandistul afişează imediat aerul de superioritate şi devine bombastic deturnând cu promptitudine sensul discuţiei.
O foarte bună exemplificare este recenta campanie "România iese în stradă", declanşată, culmea, nu de politicieni ci de două instituţii media. Deşi este adevărat că cele două televiziuni "de ştiri" (da, este vorba de Antena3 şi Realitatea Tv) sunt sub controlul unor personaje mai mult decât dubioase, cu "interese economice" (a se citi afaceri în stil mafiot) profund afectate din 2004 încoace, vina principală a acestei deraieri o poartă colectivele redacţionale profund prostituate moral. Aserţiunea "România iese în stradă" tronează permanent pe ecranele celor două televiziuni propagandistice şi este însoţită de imagini cu manifestanţi - care suflă cu aprindere în fluiere de plastic (deci nu sunt ecologişti că ăştia au fluiere de soc) şi scandează înflăcăraţi aceleaşi 3-4 lozinci răsuflate învăţate pe de rost - lăsând să se înţeleagă că e vorba de mişcări de amploare a unor mari mase sindicale ori ale organizaţiilor de pensionari. În realitate, ceea ce filmeză ei acolo, sunt 75-100 de zăpăciţi, adunaţi laolaltă Dumnezeu ştie cum, printre care mişună 5-6 "activişti animatori" ce au şi rolul de a susţine mici interviuri "ad-hoc" atât de false încât ar putea fi identificate şi cu microfonul închis.
Data: 19 mai 2010 (09:00)
Arhivat în: Antitrust, Editorial, Politică, Propagandă