Mic tratat de propagandă (III)
Răul cel mai mic
Această tehnică de propagandă este adesea utilizată atunci când "ţintele" trebuie convinse că o anumită idee sau propunere este cea mai acceptabilă, care va produce cele mai reduse efecte negative. Este o tehnică utilizată cel mai adesea în vreme de război sau pe timp de criză şi la ea recurg în special guvernanţii în efortul de a convinge populaţia de necesitatea unor sacrificii sau pentru a justifica decizii politice dificile. Tehnica este adesea însoţită de acuze la adresa unor terţi (naţiuni inamice, grupuri politice opozante etc.). Specifică acestei tehnici este prezentarea unei anumite soluţii ca fiind singura cale posibilă de urmat într-o anumită situaţie, fără a argumenta de ce este mai bună, în aproape toate cazurile propagandistul preferând să vorbească despre cât de proastă este cealaltă opţiune, prezentând pe larg şi cu lux de amănunte cît de multe şi grave ar fi efectele adverse ce ar rezulta în urma aplicării ei.
Metoda, oarecum orwelliană, descrisă până acum, este actualmente aplicată pe scară largă de membrii Executivului care se străduiesc să determine masa uriaşă de bugetari şi asistaţi social să accepte, fără a comenta prea mult, reducerile de venituri anunţate. Toate canalele media sunt pline cu anunţuri care poartă în titlu chiar denumirea acestei binecunoscute tehnici de manipulare: "Guvernul a ales răul cel mai mic". Şi cam aici se încheie rolul mass-media care şi-a asumat perfect rolul de portavoce a propagandei oficiale. Toată lumea, inclusiv Opoziţia a fost prinsă în plasa propagandei întinsă de Executiv şi nimeni nu observă un fapt esenţial: indiferent cât ar reduce cheltuielile bugetare un stat care se bazează exclusiv pe taxe şi impozite pentru a realiza venituri este un stat condamnat.
Publicat de: Mihai (C.T.)
Data: 20 mai 2010 (09:00)
Arhivat în: Antitrust, Editorial, Politică, Propagandă
Data: 20 mai 2010 (09:00)
Arhivat în: Antitrust, Editorial, Politică, Propagandă