Cazul Biafra (V)
Contraofensiva
În August 1968 mai mult de 2.000 de rachete cu rază scurtă de acţiune şi câteva milioane de cartuşe de toate tipurile au început să sosească pe aerodromul de lângă Owerri. Concomitent Organizaţia Unităţii Africane a început să desfăşoare activităţi de lobby în rândurile comunităţii internaţionale cu scopul de a obţine ajutoare.
Deşi a fost intens criticat pentru decizia de a refuza transporturile terestre de ajutoare alimentare Ojukwu a rămas ferm în această privinţă, întrucât ştia foarte bine că în zona de vest a Africii există o îndelungată tradiţie a utilizării otrăvurilor în scopul de a-ţi elimina inamicii, fie ei civili sau militari. Guvernul Biafrei a solicitat expres ca orice fel de ajutor umanitar să sosească numai pe calea aerului. Deşi au existat voci care au susţinut că în spatele acestei solicitări s-ar ascunde dorinţa lui Ojukwu de a strecura armament şi muniţie printre alimente n-au existat dovezi concrete substanţiale care să susţină aceste alegaţii.
Spre sfârşitul anului 1968 media victimelor ajunsese la aproximativ 200.000 de biafrani lunar, din cauza blocadei terestre instituite de nigerieni şi a aglomerării populaţiei civile în interiorul unui teritoriu redus la mai puţin de jumătate din suprafaţa iniţială a ţării. Deşi au fost contactate în repetate rânduri, prin intermediul reprezentanţei din Lisabona, Statele Unite n-au mişcat un deget în favoarea tinerei naţiuni în căutarea independenţei, nici măcar n-au catadixit să acorde sprijin umanitar populaţei civile înfometate.
Întărită cu un contingent proaspăt de voluntari şi alimentată cu muniţia recent sosită din Franţa, armata bifrană a declanşat o contraofensivă în Octombrie 1968. Această operaţiune s-a soldat cu numeroase pierderi în rândurile armatei nigeriene şi a consemnat eliberarea zonei Owerri însă, în primăvara anului 1969, ea a trebuit oprită din cauză că biafranii rămăseseră, din nou, fără muniţii, alimente şi toate celelalte resurse necesare.
Transporturile aeriene nu soseau nici în cantitatea, nici cu frecvenţa necesare susţinerii unei populaţii înfometate şi a unei armate în ofensivă. Ceea ce a urmat, de la începutul lui 1969 până la sfârşit, rămâne consemnat ca un capitol ruşinos al istoriei moderne.
În August 1968 mai mult de 2.000 de rachete cu rază scurtă de acţiune şi câteva milioane de cartuşe de toate tipurile au început să sosească pe aerodromul de lângă Owerri. Concomitent Organizaţia Unităţii Africane a început să desfăşoare activităţi de lobby în rândurile comunităţii internaţionale cu scopul de a obţine ajutoare.
Deşi a fost intens criticat pentru decizia de a refuza transporturile terestre de ajutoare alimentare Ojukwu a rămas ferm în această privinţă, întrucât ştia foarte bine că în zona de vest a Africii există o îndelungată tradiţie a utilizării otrăvurilor în scopul de a-ţi elimina inamicii, fie ei civili sau militari. Guvernul Biafrei a solicitat expres ca orice fel de ajutor umanitar să sosească numai pe calea aerului. Deşi au existat voci care au susţinut că în spatele acestei solicitări s-ar ascunde dorinţa lui Ojukwu de a strecura armament şi muniţie printre alimente n-au existat dovezi concrete substanţiale care să susţină aceste alegaţii.
Spre sfârşitul anului 1968 media victimelor ajunsese la aproximativ 200.000 de biafrani lunar, din cauza blocadei terestre instituite de nigerieni şi a aglomerării populaţiei civile în interiorul unui teritoriu redus la mai puţin de jumătate din suprafaţa iniţială a ţării. Deşi au fost contactate în repetate rânduri, prin intermediul reprezentanţei din Lisabona, Statele Unite n-au mişcat un deget în favoarea tinerei naţiuni în căutarea independenţei, nici măcar n-au catadixit să acorde sprijin umanitar populaţei civile înfometate.
Întărită cu un contingent proaspăt de voluntari şi alimentată cu muniţia recent sosită din Franţa, armata bifrană a declanşat o contraofensivă în Octombrie 1968. Această operaţiune s-a soldat cu numeroase pierderi în rândurile armatei nigeriene şi a consemnat eliberarea zonei Owerri însă, în primăvara anului 1969, ea a trebuit oprită din cauză că biafranii rămăseseră, din nou, fără muniţii, alimente şi toate celelalte resurse necesare.
Transporturile aeriene nu soseau nici în cantitatea, nici cu frecvenţa necesare susţinerii unei populaţii înfometate şi a unei armate în ofensivă. Ceea ce a urmat, de la începutul lui 1969 până la sfârşit, rămâne consemnat ca un capitol ruşinos al istoriei moderne.
Publicat de: Mihai (C.T.)
Data: 22 noiembrie 2010 (10:39)
Arhivat în: Africa, Genocid, Internaţional, Nigeria
Data: 22 noiembrie 2010 (10:39)
Arhivat în: Africa, Genocid, Internaţional, Nigeria