MOTTO:
"Nu-mi place Mihail Neamţu dar las-o jos că măcăne."

Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane
Da' nu-l bate pe Iţic că-i prost...
Şi plin de fasoane.

Iar şi iar, după 1989, poporul român este demonizat şi aşezat în banca nelegiuţilor de nişte indivizi fără scrupule care întrevăd la orizont o umbră de speranţă pentru planul lor veros de a mai lua şapte piei de pe spinarea unei naţiuni pentru o greşeală - imensă şi probabil impardonabilă - care aparţine trecutului şi altora.

Indiferent cât s-ar strădui unii şi alţii din diverse Consilii de Incriminare a Românilor să demonstreze contrariul, în România NU a avut loc un Holocaust. Au fost crime, execuţii, masacre chiar (aici ar fi poate de discutat dacă avem de-a face cu reprimări, represalii, pogromuri sau acţiuni banditeşti) dar nu au fost exterminaţi în masă 400.00 de evrei aşa cum anumite scursori încercă să acrediteze ideea.

De foarte multă vreme iresponsabilii de la "Elie Wiesel" răscolesc în butoiul cu rahat şi se străduiesc din răsputeri să stârnească reacţii antisemite fluturând mârşavul stindard al "Holocaustului Românesc" cu astfel de mărturii:

Ietti Leibovici s-a născut pe data de 12 ianuarie 1931 în Vatra Dornei. În octombrie 1941 este deportată împreună cu întreaga familie în Transnistria. Împreună cu tatăl şi mama este trimisă în lagărul de la Peciora, unul din cele mai cumplite locuri de internare a evreilor din toată Transnistria. În timp ce mama sa avea să-şi piardă aici viaţa, Ietti Leibovici reuşeşte să scape fugind împreună cu tatăl ei. În primăvara anului 1944 este repatriată cu trenul împreună cu ceilalţi copii orfani din lagărul de la Moghilev. Experienţa deportării în Transnistria devine astfel una marcantă, episod singular a cărui rememorare este şi astăzi tulburătoare.

Cum sprijină acest episod - tulburător şi reprobabil - elucubraţia cu Holocaustul Românesc? Prin afirmaţia gratuită "Peciora era socotit lagărul morţii"? Erau la Peciora camere de gazare sau alte mijloace de exterminare în masă? Vorbim ca să ne aflăm în treabă şi ne folosim de drama unor oameni pentru a trage foloase materiale.

Institutele Antiromâneşti apărute ca ciupercile după ploaie în România (are balta peşte, surse de finanţare se găsesc oricând la creduli cu inimă mare şi minte puţină) uită însă să aducă în faţa opiniei publice şi altfel de mărturii, cum ar fi aceasta:

Nimeni n-are voie să uite pogromurile înfăptuite de legionari, agentură a hitlerismului în România, din Bucureşti, din Bucovina, Basarabia, nici trenul morţii, nici masacrarea evreilor în Transnistria ori devastarea sinagogilor şi profanarea cărţilor noastre sfinte. [...] Evocând barbariile anilor 1941-1944, consider că este o datorie morală elementară ca să nu uităm şi să relevăm faptul că în acei ani în România a existat o rază de umanitate de care au beneficiat evreii. Refugiaţii evrei ajunşi în România din Germania, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria aveau şansa de a pleca din porturile româneşti spre Palestina... Oricum ar fi privită această stare de lucruri, în orice fel s-ar analiza cele petrecute cu evreii din România..., rămâne un lucru care nu se poate nega: faptul că atunci când lumea a privit insensibilă spectacolul nimicirii evreilor europeni, România a fost dispusă să primească refugiaţi evrei şi a fost gata să deschidă pentru ei porturile sale. Veneau evreii din Varşovia strivită sub bombardamente, din Austria, din Cehoslovacia, veneau şi evreii din Ungaria. [...] Poporul român s–a străduit în schimb să–şi salveze credinţa în omenie. Iar noi, evreii, îi suntem şi îi rămânem recunoscători pentru aceasta.
Moshe Carmilly Weinberger, rabin şef al Clujului între 1936 şi 1940

Aşa este doctore Carmilly, nu avem voie să uităm dar nici nu avem voie să stăm nepăsători şi să privim fără reacţie când se încearcă mistificarea istoriei şi incriminarea unui întreg popor pentru vini existente doar în imaginaţia bolnavă şi hulpavă a unora.

Spre aducere aminte să utilizăm un fragment din lucrarea
"FORME ALE PROPAGANDEI COMUNISTE ÎN CAMPANIILE ELECTORALE DIN ANII 1946-1948. STUDIU DE CAZ: JUDEŢUL CLUJ" 
de Ioana Maria Cozma.

Este perioada în care devine evident faptul că propaganda va fi transformată de comunişti într-o constantă a vieţii de zi cu zi, acest lucru fiind posibil prin apelul la adunări, întruniri, meetinguri, şcoli speciale organizate în vederea pregătirii viitorilor propagandişti, agitatori şi îndrumători, dar şi prin invadarea spaţiului public şi a celui privat cu materialele ce aveau un scop propagandistic. S-a urmărit în acest fel obţinerea unei mobilizări permanente a maselor, care prin acceptarea adevărurilor propovăduite de liderii comuni şti să fie transformate într-o masă amorfă, lipsită de personalitate, conştiinţă şi raţiune. 

Debutul acestui proces îl va reprezenta campania electorală pentru alegerile din 19 noiembrie 1946 pe parcursul căreia vor deveni evidente tendinţele de dominare şi manipulare a populaţiei de către liderii Partidului Comunist. Au manipulat sentimente şi emoţii, au construit adevăruri false, dar şi minciuni ce au ajuns să fie considerate adevăruri chiar de către creatorii lor, au dat startul procesului de înlocuire a individualismului cu colectivitatea, au creat prototipul duşmanului colectiv în persoana reacţionarilor aflaţi sub oblăduirea internaţionalismului american. Au urmărit cu alte cuvinte să creeze o lume paralelă în care prototipul omului perfect să aibă chipul şi asemănarea lor, iar duşmanul democraţiei să aibă chipul reacţionarului ţărănist sau liberal, considerând probabil că astfel au zugrăvit imaginea perfectă a duşmanului democraţiei populare. Conştienţi fiind de minusurile şi lipsurile lor, atât din punct de vedere numeric cât şi al modului de gestionare al informaţiei (din punct de vedere financiar erau asiguraţi, ca urmare a sprijinului primit din partea Moscovei în principal, dar şi datorită banilor obţinuţi din chetele organizate la nivel local şi donaţiile făcute partidului), comuniştii au ştiut să profite de ceea ce aveau la îndemână – propaganda care a devenit în scurt timp pentru ei mijlocul de difuzare a ideilor revoluţionare, a învăţăturilor marxist-leniniste, dar şi alimentatorul demascărilor şi dezvăluirilor politice. Au construit mesaje propagandistice ce urmau a se adresa în special celor care se opuneau noului regim dar şi celor care se declarau a fi încă indecişi cu privire la destinaţia finală a votului lor, fiecare dintre acestea fiind marcat de hiperbolizări şi exagerări şi asta din dorinţa de a impresiona atât vizual cât şi auditiv auditoriul. Au recurs şi la violenţă, această formă de constrângere fiind percepută de comunişti ca forma cea mai la îndemână în vederea atingerii obiectivului propus: lărgirea bazei electorale a partidului şi totodată câ ştigarea alegerilor.

În vederea păstrării aparenţelor unui regim democratic, comuniştii au considerat necesară participarea în viitoarele alegeri angajaţi într-o coaliţie din care urmau să facă parte şi alte partide de pe scena politică românească, în acest scop punându-se bazele unui organism politic democratic, şi anume Blocul Partidelor Democratice, creat pe baza unui protocol semnat la 17 mai 1946 (li s-au alăturat printre alţii şi PNL – Gh. Tătărăscu, Frontul Plugarilor, Partidul Naţional Popular dar şi PNŢ - Anton Alexandrescu). 

Ai uitat române sau nu recunoşti şablonul? Ori poate dormi?
Oricum, să-mi fie cu iertare, da' eşti un mare dobitoc!

Vine gurnalistu' Unu' la "Te-Ve" şi ne dă cu bomba obţinută "pi sursi" dă la Partidu' Politic.
Mai încolo merje gurnalistu' Altu' la Omu' dîn Partidu' Politic şi zîci: "Ce spui bre' despre bombă?". "Oi, oi, oi ce bombă mareeeee!", răspunde Omu'. Gurnalistu' Altu' insistă: "Bre' da sigur îi bomba bombă, văzuşi când puseră fitil?". "Ei na, nu ştiu nica bre' auzîi şi io la Te-Ve...", zice Omu' deconcertat.

Uite aşa ne umplem de "breaking-news" şi de discuţii interminabile pe marginea unor subiecte false. O bandă a lui Möbius pe care gurnaliştii noştrii cei de toate zilele defilează voioşi şi slugarnici sub înţeleapta îndrumare a politrucilor slujbaşi la mafioţi.

Televizorul ne inundă zilnic cu un flux constant de cuvinte şi imagini. Viteza cu care sunt transmise aceste informaţii facilitează tendinţa "semnalului" de a prelua controlul, forţănd trecerea creierului telespectatorului în stand-by pentru a putea absorbi informaţia fără a o mai analiza. În zilele noastre televiziunea modelează opţiunea maselor şi defineşte standardul colectiv. "Semnalul" decide care anume eveniment este ştire şi hotărăşte dacă aceasta este adevărată sau nu prin intermediul unor aşa-zişi experţi, de cele mai multe ori autodeclaraţi, a căror singură menire în slujba "semnalului" este distorsionarea până la grotesc a realităţii. "Semnalul" s-a specializat în suprimarea mentalului colectiv, impunându-şi controlul asupra aspectelor sociale şi culturale, uniformizând şi aplatizând subiectele.

Televiziunea a devenit dictatorul informaţiei iar televiziunile "de ştiri" sunt doar elemente de propagare pentru interesele celor ce le patronează şi ale complicilor acestora. Radioul şi ziarele, aproape defuncte, au numai rolul de panou de afişaj pentru mesajul televizat. Internetul, mai precis blogurile, a constituit pentru o vreme o alternativă, o evadare din irealitatea impusă de televiziune, până într-o zi când "semnalul" a sesizat pericolul ce-l paşte. Au început astfel să apară, ca ciupercile după ploaie, platformele de blogging şi blogurile "jurnaliştilor" profesionişti care, beneficiind de finanţare şi promovare susţinută, ajung, încet-încet, să domine şi spaţiul virtual.

Societatea românească, în special acei membri ai săi mai tineri infectaţi de germenul inculturii propagat de scăderea constantă a calităţii procesului pedagogic, este foarte predispusă să adere la doctrina televiziunilor de ştiri: "Eşti un prost; ascultă-i pe experţi; rumegă ce-ţi spunem noi şi nu îndrăzni să obiectezi sau să vii cu idei noi". Transmisă constant prin intermediul a milioane de ecrane această idee se înrădăcinează treptat până când individul ajunge să se autocenzureze, să se teamă de o discuţie care iese din paradigma canoanelor culturale şi sociale impuse prin televiziuni.

Televiziunile de ştiri relatează cu precădere asupra stărilor de criză sau, când acestea nu există, transformă cu nonşalanţă un eveniment banal într-o criză majoră nu pentru că o asemenea tematică este pe gustul publicului ci pentru că astfel îşi pot exercita controlul. O populaţie panicată şi timorată este foarte uşor de manipulat iar televiziunile de ştiri, abuzând de dialectica hegeliană, mai întâi creează problema pentru a putea mai apoi să ne controleze reacţiile şi să-şi atingă scopul final, impunerea unei soluţii. Dacă nu credeţi, deschideţi televizorul, comutaţi pe o televiziune de ştiri.

Problema: "Scad pensiile, scad salariile, cresc preţurile, creşte şomajul, economia e în declin."
Controlul reacţiilor: "Oamenii vor ieşi în stradă, vom avea parte de greve generale şi se va ajunge la confruntări violente, guvernul este incompetent."
Impunerea soluţiei: "Singura alternativă la situaţia actuală este demiterea guvernului."

Contracararea unei asemenea manipulări este simplă şi la îndemâna oricui. În timp ce suntem bombardaţi cu mesajele acestui asalt la libertatea individuală să încercăm să facem uz de cea mai importantă însuşire a fiinţei umane - raţiunea - şi să analizăm cine se ascunde în spatele argaţilor purtători de mesaj mediatic şi ce interese au aceste personaje din umbră.