Mic tratat de propagandă (V)
Frica (II)
Aşa cum spuneam în episodul trecut, încercarea Opoziţiei de a duce cu succes o campanie propagandistică bazată pe frică, eşuează tocmai pentru că liderii suferă de idioţenie congenitală şi nu sunt în stare să-şi însuşească şi să respecte câteva norme simple de aplicare a acestei tehnici:
În primul rând, populaţia trebuie convinsă că interesele, bunăstarea, siguranţa personală etc. sunt vizate de un pericol iminent. Pericolul nu trebuie niciodată zugrăvit ca ceva ce va urma într-un viitor oarecum nedefinit pentru că interesul audienţei va fi iremediabil pierdut. De asemenea, dacă pericolul nu va fi suficient de puternic pentru a afecta vieţile tuturor, fără discriminare, cei mai mulţi se vor culca pe o ureche conform principiului "mie nu mi se poate întâmpla asta". Mai apoi, propagandistul trebuie să se asigure că minciuna are un sâmbure de adevăr dar şi că este suficient de groasă pentru a stârni interesul celor care nu vor înţelege sau nu vor fi de acord altfel.
În al doilea rând propagandistul trebuie să propună o soluţie pentru evitarea pericolului iminent pe care tocmai l-au anunţat. Neapărat soluţia trebuie să conţină promisiunea unor beneficii imediate pentru absolut toată lumea, pentru că nimeni nu va sprijini un plan în urma căreia doar unii vor trage "lozul câştigător". În general oamenii nu agrează schimbările majore astfel încât soluţia prezentată trebuie să fie cât mai familiară, să conţină referiri la "vremurile bune de demult" şi comparaţii ale rezultatelor scontate cu acestea. Desigur, propagandistul trebuie să se ferească ca de foc de a intra prea mult în detalii astfel încât să aibă cât mai puţine explicaţii de dat în cazul în care planul îi reuşeşte dar rezultatele lasă de dorit.
Data: 25 mai 2010 (09:00)
Arhivat în: Antitrust, Editorial, Politică, Propagandă