"Nu intenţionez să trimit trupe terestre în Yemen sau Somalia" spunea Barack Obama într-un recent interviu.

Declaraţia lui Preşedintelui american este oarecum în coadă de peşte pentru că doar problema trupelor terestre este lămurită iar, aşa cum ştim, Statele Unite dispun de capacitatea de a purta un război în toată regula fără să recurgă la invazie. 

Reprezentanţi cu rang înalt ai forţelor armate americane au confirmat astăzi poziţia lui Barack Obama, respingând ferm ideea de a trimite trupe terestre în Yemen pentru a lupta împotriva celulelor teroriste Al-Qaeda. Nici aceştia nu au făcut referire la alte mijloace de luptă din dotarea Statelor Unite.

"În ceea ce priveşte prezenţa bocancilor americani în acea zonă, aceasta este o imposibilitate. Asemenea chestiuni nu intră în discuţie".
Amiral Michael Mullen, şeful Statului Major General.

"Conducerea Yemenului nu doreşte prezenţa trupelor terestre americane şi pe noi, cu siguranţă, ne bucură un asemenea mod de abordare. Suntem susţinătorii ideii că fiecare stat trebuie să-şi rezolve problemele cu forţe proprii".
General David Petraeus, şeful Comandamentului Central.

În completare Petraeus a făcut referire la un alt gen de sprijin pe care Statele Unite l-ar putea acorda Yemenului şi anume o dublare a ajutorului financiar de securitate care este în prezent de aproximativ 70 de milioane de dolari.

Cam asta cred că şi-a zis, în barbă, musiu' Fenechiu când s-a hotărât să încerce marea cu deştu'. "Cheagul" celor mai mulţi dintre liberali, toată "munculiţa" lor, tot ce au "acumulat" în perioada de guvernare s-a cam topit în criză şi "acţiunile" de campanie. Iar încă doi ani şi ceva în opoziţie i-ar strâmtora rău de tot. În faţa unei asemenea întunecate perspective abilitatea de politician liberal hârşâit a ilustrului domn Fenechiu i-a şoptit la urechea dreaptă că, prin ameninţarea verbală cu o lovitură în scris, va putea, fără să mişte nici măcar un deget, aşa cum acţionează de obicei "liberalii" contemporani, să testeze reacţiile a două tabere diferite.

Mai întâi reacţia taberei guvernamentale la ideea unei pătrunderi liberale în guvern dar nu pe uşa din dos ci direct în fruntea bucatelor suculente: Finanţe, Dezvoltare Regională şi Agricultură. Ideea, pur politicianistă, de politruc sadea, este menită să testeze rezistenţa la "stres" a actualei coaliţii. Pentru că o intrare liberală ar însemna, automat, o ieşire de pe la UDMR şi independenţi. Iar posturile la care a făcut referire în ameninţarea cu scrisoarea nu sunt nimic altceva decât "cerem mai mult ca să primim cât vrem", modelul de "bussiness" al românului patron de chioşc în gară.

Cel de-al doilea test este rezervat liderilor PNL, în special şefului său labil psihic, Crin Antonescu. Pentru că este complet lipsit de curaj şi bărbăţie "liberalul" Fenechiu a ales calea unei simulări de dizidenţă pentru a determina starea de spirit de la vârf. Spre deosebire de dizidenţa concretă simularea acesteia îi asigură o portiţă de scăpare în caz că se îngroaşă gluma. Va putea oricând să zică: "Staţi liniştiţi la locurile voastre. Nu e pe bune, mă plictiseam şi am vrut să fac mişto de Boc".

Politică de politicieni de mucava.

Mai multe scenarii ale oamenilor de ştiinţă merg spre concluzia că omul trebuie să se reinventeze, să născocească o artă şi o cultură proprii timpului pe care îl trăim, scopul, afrimă ei, fiind acela "de a ne ajuta în lupta împotriva realităţii, percepută ca limită." José Ortega y Gasset avertiza că o "lume prea plină de posibilităţi produce malformaţii". Una dintre "malformaţiile" care ar putea degenera într-o maladie universală este şi racordarea omului modern la extensii tehnice sofisticate pentru firea umană, multe dintre ele în contradicţie cu traiectoria sa naturală. Nu este o fărădelege în a ne ajuta existenţa cu realizările ştiinţelor moderne, dar nu trebuie lăsate să ne înfeudeze, ci să căutăm totodată şi calea pe care un Angelus Silesius a căutat-o spre spiritualitate. Tocmai ca să fie uşor de stăpînit, omului i se ataşează periodic diverse extensii cu grad înalt de inovaţie şi de tehnicitate, al căror limbaj depăşeşte pe cel al firii naturale. Ştim bine, existenţa bazată pe principiul stăpînirii prin control îi transformă în acelaşi timp pe stăpîni şi pe stăpîniţi în victime ale unei dependenţe vicioase, ostilitatea, supremaţia şi nevoia devenind inseparabile. Chiar dacă vorbim de superioritate sau de inferioritate, în sînul acestei ecuaţii va fi mereu un lanţ trofic vicios, iar ostilitatea refulată în slujba nevoilor de tot felul, va întreţine stăpînirea şi supunerea omului de către potentaţii vremii.

Un alt fenomen care exploatează dintr-un unghi complet grav problemele omului contemporan este folosirea mesajului-şoc ca strategie promoţională a societăţii de consum. Mă gîndesc la Joyce, de pildă, un experimentalist repudiat la vremea lui, care, folosind un gen de mesaj-şoc, descria în literatura sa fapte scabroase, demne de toată sila doamnelor din înalta societate. La fel s-au petrecut lucrurile cu cîţiva reprezentanţi ai teatrului absurd, cum ar fi Beckett, Adamov şi Arrabal, ultimul de o violenţă artistică fără precedent, tăia gîşte, în direct, pe scenă, în faţa spectatorilor. Fie că vorbim despre televiziune, presă scrisă sau vorbită, despre teatru, film, literatură, muzică, arte plastice, dans, mesajul-şoc este actorul ispititor, acceptat treptat în arhitectura interioară a omului, pentru că îi oferă beatitudinea călduţă a iluziilor, dar de fapt este vorba despre o extensie nefastă care îi devorează conştiinţa, precum în mitologia greacă timpul (Chronos) îşi devora copiii. Este bine cunoscut faptul că ni se dictează din multe unghiuri şi cu aproape toate mijloacele, să nu mai vedem în Creatorul Suprem forţa care acţionează prin iubire şi ascultare, ci un stăpîn de temut. Angrenarea noastră zilnică în multitudinea de microclimate virtuale ne rătăceşte spiritul, ne depărtează de drumul drept şi uităm cine sîntem.

Reduşi treptat la o masă de consumatori supuşi, vorbim la telefon pe două reţele deodată, concomitent servim prînzul frugal, verificăm corespondenţa electronică sau căutăm în acelaşi timp alte idei de lucru, părtaşi, independent de voinţa noastră, la o întreagă conspiraţie de sufocare a personalităţii noastre. Refugiul în acest model de lucru terapeutic nu-i decît o alternativă la realitatea care ne închide uşa în nas, este o extensie a existenţei amplificată negativist, o contrazicere a firii umane, care mai tîrziu va distruge total libertatea firii noastre. Să nu trăim cufundaţi într-o lume a iluziilor, să ne concentrăm asupra realităţii evidente, sub semnul marilor problematizări de tip social şi ontologic. Evoluţia noastră nu constă numai în acumularea, prelucrarea şi acceptarea informaţiilor, ci şi într-o trezire şi creştere spirituală. Singurul refugiu de folos este în raţiune, în adevăr şi în "credinţa care ne eliberează."

Societatea modernă l-a acaparat aproape complet pe om şi l-a făcut prea încrezător în forţele proprii, pentru a se mai raporta la un Dumnezeu al Bibliei, "un Dumnezeu simplu şi perimat", cum Îl numesc, neştiutori, unii atei contemporani. De-a lungul a două milenii credinţa simplă ne-a ţinut aproape de Creatorul Suprem de care sîntem legaţi prin ontogeneză şi prin iubire. Înregistrarea unui astfel de deficit sufletesc duce la permanentizare şi nu se salvează prin împrumuturi rambursabile, de aceea, învăţătura lui Hristos este acum mai necesară ca oricînd. În luptă cu globalizarea agresivă, dezumflată literalmente, creştinismul se apără cu propriile braţe, strategia sa fiind o "ofensivă a porţilor deschise tuturor", prin reconcilierea inteligentă cu societăţile moderne, nu prin compromisuri, ci prin apropierea omului de Biserică. În haosul şi în violenţa prezentului, numai Dumnezeu poate netezi calea, poate exorciza spaima de dezastrele mondiale, pentru că El reprezintă drumul spre înţelegerea crizei morale în care este împinsă fiinţa umană.

Fragment din "Omenirea în paragină savantă"
de Maria Diana Popescu

Trupele antiteroriste şi forţele poliţieneşti au luat cu asalt, joi 07/01/2010, hotelul Lal Chwok din Shrinagar, capitala de vară a Kaşmirului. Obiectivul operaţiunii l-a constituit anihilarea celor doi insurgenţi ce se baricadaseră acolo încă de miercuri, în urma atacului terorist pe care aceştia l-au efectuat în centrul oraşului, primul după trei ani de linişte.

Imediat după baricadarea în hotel teroriştii s-au angrenat într-un violent schimb de focuri cu forţele de ordine care, la capătul a 22 de ore de luptă crâncenă s-a soldat cu moartea unui poliţist şi a unui civil.

După asaltul final asupra hotelului, Kuldeep Khoda, director general al poliţiei a declarat jurnaliştilor prezenţi la faţa locului:

"Bătălia a luat sfârşit. Doi terorişti, membri ai organizaţiei Lashker-e-Tayyaba, un localnic şi un pakistanez, au fost ucişi."

La cald reprezentanţii poliţiei au mai declarat că, în urma interceptărilor, s-a stabilit că insurgentul de origine pakistaneză se numea Abu Qari iar localnicul a fost identificat ca Manzoor Ahmad, alias Mustafa, din Sopore.

Un alt înalt funcţionar al poliţiei din Srinadar, însă, superintendentul Javed Reyaz Bedar, într-o declaraţie de presă ulterioară, a susţinut că ambii terorişti erau localnici şi că ambele cadavre au fost identificate de rude în sediul poliţiei. Cei doi, conform declaraţiilor rudelor, erau Manzoor Ahmad Bhat, fiul lui Ghulam Rasool Bhat, şo Aashiq Hussian Ganai, fiul lui Bashir Ahmad Ganai, ambii din Seer Jagir, Sopore.

În afară de cele două victime din preziua atacului, un şofer al poliţiei şi civilul Mohammad Akbar Lone, operaţiunea de anihilare a teroriştilor s-a desfăşurat în condiţii perfecte, fără victime colaterale, forţele de securitate reuşind să evacueze în siguranţă sute de civili blocaţi în magazinele şi apartamentele din hotel.

Asaltul final al forţelor antiteroriste a fost declanşat la ora locală 07:00 şi s-a transformat imediat într-un încrâncenat schimb de focuri în care, aproape imediat, a fost ucis unul dintre cei doi terorişti. Cel de-al doilea terorist, bine înarmat şi puternic baricadat a fost doborât abia cinci ore mai târziu.

În urma acestor evenimente hotelul a suferit pagube importante mai ales în urma incendiului declanşat de terorişti cu scopul de a crea panică printre civilii rezidenţi. Incendiul s-a extins rapid, cuprinzănd acoperişul hotelului, mai ales că cei doi terorişti au tras o bună bucată de vreme asupra maşinilor de pompieri, împiedicându-le să se apropie.

Este clar că Traian Băsescu şi-a luat mâna de pe PD-L.
Omul care a preluat o ruină de la revoluţionarul romantic Petre Roman şi a transformat degringolada în triumf a plecat. Este Preşedinte la al doilea mandat consecutiv şi, pe planul politicii de partid, nu-l mai mână nimic în luptă. Aş putea să pariez că la terminarea acestui mandat se va retrage complet din viaţa politică.

Problema, pentru PD-L, este hăul imens rămas în urma sa. Partidul se confruntă în acest moment cu un vid de putere la vârf şi o criză de identitate nemaiîntâlnită de pe vremea social-democratului, actualmente rândaş la PNL, Petre Roman.

După anul 2000, când Traian Băsescu a preluat conducerea partidului şi a determinat transformarea, cel puţin la nivel de declaraţii, a doctrinei social-democrate anterioare într-una populară, Partidul Democrat s-a bucurat de linişte în interior întrucât nu existau lideri de opinie care să se apropie măcar de anvergura politică a omului aflat la conducere. Această situaţie s-a menţinut şi după ce, la sfârşitul anului 2007, structura de cadre a fost primenită cu facţiunea reformistă desprinsă din PNL. Atât vechea gardă cât şi noile achiziţii s-au simţit extrem de confortabil în umbra locomotivei Băsescu şi s-au mulţumit să se bucure de avantajele acestei asocieri, fără a oferi nimic în schimb.

"Roadele" acestui dolce far niente au apărut abia cu ocazia recentelor alegeri prezidenţiale când, puse în situaţia de a apăra poziţia liderului, majoritatea cadrelor "de bază" ale partidului au capotat lamentabil făcând dovada unei incapacităţi aproape congenitale de a combate cu succes avalanşa tirurilor inamicului. Mai mult, deşi s-au aflat adesea faţă în faţă cu personaje de a căror structură morală deplorabilă ar fi putut profita din plin (Norica Nicolai, Ioan Ghişe, Robert Negoiţă, Mugur Ciuvică, Sorin Roşca Stănescu, Bogdan Chireac etc.), oamenii politici ai PD-L au ezitat în a puncta decisiv şi au preferat o atitudine prudentă, de şoricel speriat, în locul unei ofensive menite să-i facă una cu pământul pe aceşti golani patetici.

Au existat, desigur, şi excepţii menite a confirma această regulă, apărute din acea zonă a partidului populată de personalităţi cu un nivel intelectual superior şi o doctrină personală modernă şi reformatoare. Aceştia sunt, de altfel, cei ce încearcă în aceste zile să sune goarna deşteptării într-un partid în care, îmbătaţi de o victorie ce nu le aparţine, "greii" şi-au regăsit reflexele din vremea când "militau" alături de Ion Iliescu şi Petre Roman şi s-au lansat într-o acţiune de pesederizare de neconceput înainte de alegerile prezidenţiale.

Reacţia lor dură faţă de "dizidenţa" unui Cristian Preda sau Sever Voinescu, care n-au făcut altceva decât să semnaleze apariţia unor semne timpurii de derapaj, induce ideea unor viitoare lupte intestine pentru putere extrem de disputate între aripa proaspătă, modernă, europeană, elevată şi reprezentanţi ai vechii gărzi de genul cuplului de comici vestiţi Berceanu-Videanu.

Din păcate, în mai toată media românească, vădit interesată de subiect, tarele lipsei de profesionalism, nedomolite nici de spectrul falimentului, ne obligă să urmărim analize ale situaţiei din PD-L făcute nu de membri ai partidului din cele două facţiuni ci de tot soiul de neaveniţi cum ar fi procurorul comunist Norica Nicolai sau Mugur Ciuvică, un mercenar abject aflat în slujba clanului Voiculescu.

Oricum, va fi foarte interesant de urmărit dacă PD-L va supravieţui în era post-Băsescu şi dacă da, în ce formă. Va deveni un nou PSD sau un adevărat partid european aşa cum îl doreşte Cristian Preda.

Conform unui comunicat oficial, făcut la solicitarea MEDIAFAX, Ministerului de Externe a transmis Siriei un proiect de tratat privind extrădarea lui Omar Haissam, elaborat de Ministerul Justiţiei, care a ajuns deja în analiza autorităţilor siriene abilitate.

Nu mă îndoiesc că, în cele din urmă Haissam îşi va ispăşi condamnarea în ţară. Stau însă şi mă întreb: Dacă vine Haissam, fuge Hrebenciuc?

Miercuri 07/01/2010 dronele americane au efectuat un nou raid ucigător în regiunea Waziristan din nordul Pakistanului. Conform rapoartelor neoficiale cel puţin 15 persoane au fost ucise, 12 dintre aceştia fiind militanţi Al-Qaeda.

Atacul s-a desfăşurat în două etape distincte, în prima fază fiind ucise şapte persoane în interiorul presupusei tabere de antrenament a talibanilor aflată în zona Sanazala din apropierea graniţei cu Afganistanul.

Restul victimelor a fost înregistrat câteva ore mai târziu când un al doilea atac a luat prin surprindere supravieţuitorii ce începuseră să caute trupurile celor ucişi mai devreme.

Un număr important de talibani şi membri Al-Qaeda şi-au găsit adăpost în nord-vestul Pakistanului după ce forţele americane au doborât guvernul taliban în 2001.
Aceste zone de refugiu au fost transformate încă de atunci în adevărate centre de comandă pentru insurgenţii din Afganistan şi Pakistan. Atât Statele Unite cât şi noul guvern afgan au înterprins numeroase demersuri pe lângă oficialităţile pakistaneze pentru a determina închiderea acestor centre de refugiu. Aparent frustraţi de incapacitatea Pakistanului de a rezolva problema şi dornici să asigure cât mai repede stabilitatea în Afganistan americanii au decis să se ocupe ei înşişi de aceste refugii.

Folosindu-se de aparate de zbor fără pilot (drone), Statele Unite au executat în 2009 un număr de 51 de atacuri cu rachete în regiunile de graniţă ale Pakistanului ucigând 460 de persoane, în majoritate militanţi sau simpatizanţi ai insurgenţilor. În 2008 s-au înregistrat un număr de 32 de atacuri soldate cu aproximativ 240 de morţi. Cele mai multe dintre aceste atacuri, în special în ultimele luni, s-au concentrat în Waziristanul de Nord unde sunt concentrate câteva puncte de rezistenţă ale talibanilor afgani.

Există voci care susţin că dronele sunt lansate şi controlate de undeva din interiorul Pakistanului însă autorităţile pakistaneze neagă aceste afirmaţii şi susţin că nu au autorizat niciodată aceste atacuri. Mai mult, anumiţi reprezentanţi ai guvernului pakistanez au ieşit la rampă cu declaraţii prin care atrag atenţia că Statele Unite la violează suveranitatea şi îşi exprimă îngrijorarea că aceste atacuri le subminează eforturile de anihilare a militanţilor talibani. Ei susţin că pentru a evita inflamarea opiniei publice, ceea ce ar duce la îngroşarea rândurilor insurgenţilor, americanii ar trebui să le furnizeze un anumit număr de UAV-uri pe care să le utilizeze ei înşişi.

Declaraţiile oficiale venite dinspre Statele Unite conturează o cu totul altă situaţie. Potrivit americanilor atacurile cu rachete sunt efectuate în baza unui acord cu guvernul de la Islamabad care conţine şi o clauză ce le permite pakistanezilor să condamne aceste acţiuni atunci când fac declaraţii oficiale în public.

Din 2008 încoace, cel puţin conform datelor oficiale, atacurile cu drone au avut rezultate foarte bune fiind înregistrate, nu însă şi confirmate în totalitate, decesele unor lideri importanţi ai insurgenţilor, după cum urmează:

28 Ianuarie 2008 - Abu Laith al-Libi, membru marcant Al-Qaeda.
28 Iulie 2008 - Abu Khabab al-Masri, expert în arme chimice şi bacteriologice Al-Qaeda.
22 Noiembrie 2008 - Rashid Rauf, cetăţean britanic, organizator al complotului din 2006 ce urmărea distrugerea în aer, deasupra Atlanticului, a unor aeronave de linie.
1 Ianuarie 2009 - Usama al-Kini, lider operaţional Al-Qaeda.
5 August 2009 - Baitullah Mehsud, lider taliban de origine pakistaneză.
27 August 2009 - Tahir Yuldashev, lider taliban de origine uzbekă, agent de legătură Al-Qaeda.
14 Septembrie 2009 - Najmiddin Kamolitdinovic Jalolov, decanul de vârstă al talibanilor de origine uzbekă.
11 Decembrie 2009 - Saleh al-Somali, unul din principalii autori ai planurilor de operaţiuni Al-Qaeda.

Când printre rârâiturile, atent studiate şi cultivate, utilizate de Mircea Geoană pe post de indicator al inteligenţei, încep să apară cifre e de rău. Din tărtăcuţa plină de ecouri a domnului ex-diplomat şi fost viitor preşedinte, halucinaţiile provocate de un narcisism exacerbat năvălesc prin organul vorbirii sub forma unor nesfârşite şiruri de zerouri.

După ce ne-a delectat, cu ceva vreme în urmă, cu cei 25.000 de euro pe cap de fraier întors în patrie, 15.400.000 (70% dintre români) de votanţi anti-Băsescu, 5.000 de euro pentru "un loc eligibil" şi alte asemenea perle, cel mai stupid dintre români, nume de cod "Prostănacul", recidivează grosolan.

Maşinăria antiromânească a partidului domniei sale a reuşit, chipurile, să producă 2.000 de amendamente la legea bugetului. Adică, la minim 10 minute de discuţii pentru fiecare amendament şi un program de lucru de 6 ore în Parlament, rezultă vreo două luni de dezbateri aprinse care ar crea posibilitatea economiei româneşti să se ducă dracului de tot. Ceea ce ar corespunde noului program politic al liderului tulburat la maxim: "Dacă nu m-aţi vrut, las' că vedeţi voi, nemernicii dracului!".

Cele 2.000 de amendamente vor sosi la sediul Parlamentului în aceleaşi camioane utilizate la transportul dovezilor despre fraudarea alegerilor. Fiecare din cele 2.000 de volume in-folio ce cuprind textele amendamentelor va avea anexată câte o plângere către Curtea Constituţională, semnată dar nedatată, prin care se invocă fraudarea votului şi se cere renumărarea, cântărirea şi măsurarea cu microscopul electronic cu baleiaj atât a bilelor albe cât şi a celor negre precum şi analiza spectroscopică a materialului utilizat la fabricarea urnelor în care s-au introdus bilele. Dacă votarea se va desfăşura prin ridicarea mâinii a fost prevăzută o secţiune specială a plângerii prin care se cere o expertiză de mediu din care să reiasă dacă în sala de plen au existat sau nu entităţi plasmatice oarecum vinete.

Celebrul papagal de pe Flaşneta 2 zice că toţi votanţii lui Băsescu sunt manelişti. În replică, votanţii lui Băsescu spun că V.C. este:

Abject, Acefal, Aferat, Ageamiu, Alienat, Amărăştean, Ameţit, Argat, Arivist, Arogant, Aservit, Bădăran, Banal, Bocciu, Bojogar, Borfaş, Budar, Buimac, Canalie, Capiu, Celednic, Ciuhaie, Clonţos, Cocalar, Colportor, Cotarlă, Derbedeu, Dobitoc, Dubios, Duplicitar, Dvorelnic, Fandosit, Fanfaron, Fantoşă, Fariseu, Făţarnic, Flaşnetar, Fudul, Găgăuţă, Găinar, Gargaragiu, Gealat, Ghionoaie, Ghiorlan, Gogoman, Grandoman, Greţos, Grobian, Grosier, Grosolan, Gunoi, Hahaleră, Haimana, Hârbar, Hoher, Idiot, Impertinent, Încrezut, Infam, Infatuat, Înfumurat, Îngâmfat, Insolent, Iobag, Ipocrit, Jarcalete, Javră, Josnic, Labil, Lichea, Loaza, Lostriţă, Mămular, Marionetă, Mârlan, Mârşav, Megaloman, Mişel, Mitocan, Mocofan, Modârlan, Mofluzit, Momâie, Monoton, Nărăvit, Narcisist, Nătăfleţ, Nătâng, Nătărău, Năuc, Neavenit, Necioplit, Neghiob, Nerod, Netot, Netrebnic, Nevolnic, Nevrotic, Obraznic, Oribil, Pachetar, Parlagiu, Parvenit, Pătat, Perfid, Perimat, Pohârlă, Posluşnic, Potaie, Pramatie, Prezumţios, Primitiv, Proclet, Pungaş, Puşlama, Rândaş, Ratat, Şarlă, Scrântit, Secătură, Semidoct, Şerb, Silos, Sinistru, Slugă, Şmenar, Smintit, Snob, Sociopat, Sonat, Stupid, Ţăcănit, Ţâfnos, Tâmp, Ţărănoi, Tarat, Teleleu, Ticălos, Tolomac, Tonomat, Ţopârlan, Trivial, Troglodit, Trombonist, Vandralău, Vanitos, Vidanjor, Zăltat, Zoios, Zurliu

Un lider problematic
O mare parte din problemele Yemenului sunt cauzate de Preşedintele Ali Abdullah Saleh. Acesta se află la putere de 31 de ani, este şeful unui guvern corupt alcătuit din membrii ai familiei şi tribului său şi a fost acuzat de trucarea alegerilor.

Războiul civil din nord, între forţele guvernamentale şi rebelii şiiţi sunt, conform analiştilor, o metodă prin care Saleh îşi demonstrază forţa armată într-o perioadă în care se confruntă cu o avalanşă de contestări a îndelungatei sale prezenţe în fruntea statului şi a ambiţiei de a-şi vedea fiul înlocuindu-l la cârma ţării.

O asemenea ambiţie succesorală nu este nici pe departe de la sine înţeleasă. Sunt anumiţi comandanţi militari şi oficiali de rang înalt ce nu privesc cu ochi buni un asemenea transfer de putere. Opoziţia yemenită, un straniu melanj de partide islamiste, socialiste şi seculare, profită din plin de starea de nesiguranţă şi intensifică atacurile verbale la adresa Preşedintelui deşi este ea însăşi dezbinată de interese concurente. În ultima vreme partidele din opoziţie, beneficiind de instrumente media, a organizat numeroase demonstraţii de stradă cu caracter antiguvernamental, în special în regiunile din sud unde există un puternic sentiment de insatisfacţie referitor la îndelungata prezenţă a triburilor nordice la conducerea ţării, determinând autorităţile să adopte poziţii intransigente şi să acuze făţis opoziţia de afiliere la cauza Al-Qaeda.

Demonstrarea autorităţii
Guvernul yemenit pare mai hotărât ca niciodată să-şi demonstreze capacitatea de a controla ţara fără intervenţii din afară şi susţine ferm că singura cale prin care Statele Unite va putea oferi asistenţă este schimbul coordonat de informaţii specifice şi că Yemenul are în desfăşurare programe, atât pe termen scurt cât şi pe termen lung, cu scopul de a elimina problema terorismului.

Luni, 14/01/2010, Ministrul de Interne a raportat o confruntare armată, la nord de capitala Sanaa, între forţele yemenite şi membri înarmaţi ai unei filiale locale Al-Qaeda, în cursul căreia nu s-a reuşit capturarea liderului acestei grupări care a reuşit să fugă împreună cu alţi membri ai organizaţiei. 

În aceeaşi zi guvernul a dat publicităţii un bilanţ al operaţiunii din 17/12/2009 împotriva unor suspecţi de apartenenţă la structurile operative ale Al-Qaeda. Acţiunile desfăşurate au fost descrise ca "lovituri ce au demonstrat puterea şi capacitatea forţelor de securitate de a proteja valorile patriei şi a-i apăra stabilitatea şi securitatea". Conform bilanţului cel puţin 34 de suspecţi au fost ucişi şi alţi 21 arestaţi în diferite zone din ţară. Conform aceluiaşi document, din 1992 încoace aproximativ 60% din cele 65 de atacuri puse la cale de terorişti au fost zădărnicite.

Deşi sună liniştitor în cifre situaţia din Yemen rămâne explozivă şi este departe de a fi sub control atâta timp cât guvernul, prins între războiul civil din nord şi insurecţia din sud, încearcă să găsească resurse şi pentru a lupta împotriva Al-Qaeda.

Puternica prezenţă Al-Qaeda din Yemen nu va putea fi eliminată până când nu vor fi rezolvate problemele economice şi politice majore cu care se confruntă acest stat din sudul Peninsulei Arabice.