Mogulimedia: Terorism economic (II)


În acest răstimp, orbi şi surzi la abuzurile din mediul privat, mogulurnaliştii se războiau cu guvernul. Care trebuia făcut arşice. Că aşa zisese şefu. S-au bătut cu guvernul luându-i în braţe pe macrofagii bugetari. Din zori şi până târziu în noapte, vreme de 8-9 luni dinspre mogulizoare s-a revărsat un bocet sfâşietor.

Bugetarii şi apoi profesorii, profesorii şi apoi bugetarii (profesorii fiind desprinşi forţat din tagma bugetarilor, pentru efect), ba chiar şi magistraţii se înfiinţau degrabă pentru a-şi deplânge soarta cea crudă şi viaţa oropsită la care-i condamnă incompetentu' de guvern.

Asta în timp ce "norocoşii" din sistemul privat se trezeau radioşi în fiecare dimineaţă şi se pregăteau să meargă voioşi la servici, nu înainte de a se şterge la fund cu câteva sute de euro, mulţumiţi că prompterele ambulante nici măcar în trecăt nu-i amintesc.

Apoi, au venit cele două tururi ale alegerilor, bugetarii au dispărut în ceaţă şi parcă şi criza se mai înmuiase. Toţi mogulurnaliştii se pregăteau să trăiască din plin clipa triumfală când funcţia de Preşedinte al României va fi preluată de preferatul lor, marioneta cu cap de plută.

Şi a câştigat Băsescu! Tragedie! Lumea le-a căzut mai întâi în cap şi apoi pe picioare.

Şi au luat-o de la capăt. Dar nu-l mai înjură foarte tare pe Preşedinte. Că nu mai are rost. Acum ura lor se îndreptă spre cei ce l-au votat pe Traian Băsescu. În visele lor îşi imaginează o ţară pustiită în care puţinii oameni care au mai rămas rătăcesc pe străzi înfometaţi şi apatici, cu burţile supte şi ochii stinşi. Ura lor faţă de oameni este atât de mare încât ticluiesc scenarii apocaliptice, susţinuţi de un cor de foşti încasatori RATB, ajunşi acum mari analişti financiari, în scopul de a crea panică şi neîncredere. Ei au nevoie de instabilitate ca de aer, sunt incapabili să funcţioneze într-o societate normală sunt doar javre de curte obişnuite să se repeadă turbate hămăind la gard. Dacă cineva va reuşi să dărâme coşmeliile de chirpici ale celor pe care-i slujesc pentru a construi în locul lor cartiere rezidenţiale ei ar sfârşi la hingheri. Şi nu le convine.

Nu credeţi? Citiţi:

Măsuri anticriză eşuate
Creşte rata inflaţiei
Adevărata criză abia urmează să vină
România a ratat ultima şansă
Investitiile straine directe s-au redus
Urmează potopul?
Leul slăbit descătuşează preţurile
Exportul nu ne poate scoate din criză

Nu-i aşa că vă vine să vă luaţi frânghia de rufe şi un săpun şi să vă încuiaţi în beci?

Publicat de: Mihai (C.T.)
Data: 13 decembrie 2009 (00:15)
Arhivat în: , , ,

DISQUS STATS

2010 BlogNews Magazine. All Rights Reserved. - Designed by SimplexDesign |

hit counter for blogger