Hera
Mihai (C.T.) Adrian Ursu, Antitrust, Călin Hera, Nătângi, Oana Stancu, ScurteAceia care se bucură că doi jurnalişti au fost înlăturaţi fără explicaţii sunt săraci cu duhul. Pot să-ţi placă sau pot să nu-ţi placă Oana Stancu şi Adrian Ursu.
Călin Hera
Stau câteodată şi mă întreb de unde vine acest aer de superioritate întâlnit adesea la mulţi din conaţionalii noştri? Domnul Hera, de exemplu, îşi poartă nasul foarte pe sus când se adresează cititorilor pentru că de obicei stă cu capul plecat şi oarecum îndoit de mijloc, altfel nu-mi explic.
Distinsul domn Hera reuşeşte să introducă într-o singură frază atât un atac grobian asupra cititorilor cât şi o dezinformare şi tentativă de manipulare de dimensiuni ciclopice.
"Doi jurnalişti au fost înlăturaţi". Sesizaţi dezinformarea şi manipularea? Oana Stancu şi Adrian Ursu jurnalişti? Serios? De când?
Urmând logica stimatului domn Hera putem construi un articol în care să dezavuăm încadrarea lui Josef Mengele în tagma criminalilor de război nazişti?
În fond "doctorul" Mengele a absolvit o şcoală de medicină şi purta halat alb "la lucru", tot aşa cum Oana Stancu şi Adrian Ursu au absolvit şcoli de jurnalism şi purtau lavalieră. "Lucrările" lui Mengele erau experimente ştiinţifice sau manifestări ale sadismului psihopat? Era "Ora de foc" o emisiune moderată de Oana Stancu şi Adrian Ursu sau un mijloc de defulare a frustrărilor personale şi de "trust" prin metode gestapoviste?
Poate da "superiorul" domn Hera un răspuns arogant la aceste întrebări?
Gândul, următorul Gardianul
Mihai (C.T.) Adrian Ursu, Antitrust, Bogdan Chireac, Cristian Tudor Popescu, Diverse, Editorial, GândulRămaşi fără gazeta de perete Gardianul, decedată din pricină de var alb proaspăt, mafioţii României şi-au găsit rapid un nou port-drapel al mistificărilor şi dezvăluirilor prefabricate cu care bombardează opinia publică lansând pe piaţă nişte petarde obosite pe post de "bombe" de presă (în fapt, nişte biete bomboane de colivă).
Cea mai recentă ispravă a bravilor luptători în slujba Mafiei constă în deconspirarea "scrisorii secrete" a Guvernului Boc către Fondul Monetar Internaţional din care rezultă, cum altfel, că ne-am nenorocit.
Având în vedere că:
1. "Documentul" este "obţinut" de la Mediafax (aloo... Parchetu' cică pă nea' Crivăţu'l mănâncă rău, scărpinaţi-l bre odată pentru totdeauna să ne lase dracu'n pace.)
2. "Scrisoarea secretă" este de fapt o scrisoare de intenţie depusă şi la Parlament.
3. Fondatorii Gândului (şi angajatorii profesioniştilor ce-şi dau cu părerea pe acolo) sunt celebrele fecioare preacurate Cristian Tudor Popescu, Adrian Ursu şi, cu voia dumneavoastră, (P.P) Bogdan Chireac.
şi în urma analizării articolului, următoarele concluzii sunt inevitabile:
- Luna va cădea pe Pământ undeva prin Piaţa Romană
- încălzirea globală va transforma România în deşert
- Palatul Cotroceni aşteaptă un container cu ouă de lăcustă pentru a pune la cale o invazie
- o să fie rău
- o să fie foarte rău
- pretorienii lu' Băse' încep în primăvară asasinarea pensionarilor
- păziţi-vă odraslele, Boc vrea să le facă felu'
- Mariana Câmpeanu e Oracolul din Delphi
- Crin Antonescu o să despartă apele întru izbăvirea mafioţilor persecutaţi politic
Acestea fiind spuse, poate cineva să-mi spună ce se mai aude cu plângerile penale formulate împotriva lui Racoviceanu şi a fiţuicii lui împuţite?
Bloguri
Cinema
Captain America: Civil War
din 6 Mai
(Click dreapta pentru vizionare pe tot ecranul)
| Chris Evans, Robert Downey Jr., Scarlett Johansson, Elizabeth Olsen |
| Detalii |

