Cele petrecute la începutul acestei săptămâni în Camera Deputaţilor din Parlamentul României ar trebui să ne dea măsura diferenţei de valoare între stilul de a face politică al lui Emil Boc şi atitudinea golănească a adversarilor şi detractorilor săi.

Discursul Premierului adresat, separat, celor (încă) două camere ale Parlamentului, deşi de o platitudine desăvârşită, a excelat prin calitatea mesajelor subliminale transmise. Departe de a arăta aroganţă, aşa cum procedează mulţi din ameţiţii colegi de partid ai domniei sale, Emil Boc a venit în faţa Parlamentului hotărât să dea un semnal de apreciere unei instituţii transformată, în ultima vreme, din legislativ în Procuratură autarhică.

"În perioada următoare vor fi mai puţine acte promovate de Guvern fără puterea legislativă" sunt cuvintele prin care Primul Ministru a dorit să-şi arate consideraţia pentru parlamentari şi dorinţa de reconciliere. Aşa cum era de aşteptat domniile lor parlamentarii câtă frunză şi iarbă n-au înţeles nimic şi majoritatea acestora a asistat la prezentarea susţinută de Premier cu resemnarea omului obişnuit cu şedinţele de partid.

Dar nu despre stupiditatea majorităţii parlamentarilor vreau să vorbesc ci despre două atitudini care definesc aluatul din care este plămădit politicianul român contemporan.

Avem astfel, ca prim exemplu, atitudinea deputatului taliban bolşevic Zgonea. Acesta n-a avut nici măcar bunul simţ să asculte ce avea de zis Premierul României ci, cu aroganţa provincialului ajuns şef în "Capitală", a transmis, prin intermediul mass-media, cum altfel, folosind acelaşi ton zeflemitor de gherţoi, că onor deputaţii n-au vreme să-l asculte pe Emil Boc şi că acesta ar face bine să-şi reprogrameze intervenţia.

Dacă în cazul lui Zgonea şi al PSD în general n-ai ce să ceri, asta-i plămada, activişti şi politruci parveniţi şi sfertodocţi, de la subiectul celui de-al doilea exemplu, Călin Popescu Tăriceanu, te-ai fi aşteptat la o cu totul altă abordare, cel puţin la nivelul discursului. Spre surprinderea multora Tăriceanu, omul care a lăsat bugetul în criza goală, s-a inflamat, fără motiv aparent, într-un discurs plin de acuze violente la adresa lui Emil Boc şi a proiectelor guvernamentale promovate de acesta. Nivelul acestui discurs, redactat parcă de o fosilă încremenită în toamna lui 2009, a scăzut sub cota de alarmă în momentul în care, absolut fără legătură cu subiectul discuţiei, Tăriceanu a enunţat necesitatea ridicării imunităţii Preşedintelui.

Această atitudine a lui Tăriceanu poate avea, în opinia mea, doar două explicaţii:
Prima dintre acestea ar fi teama de Justiţie. Ştiindu-se cu bube (mari) în cap, fostul Premier, speriat de recenta avalanşă de demersuri ale ANI şi DNA, s-a hotărât să scoată colţii prin gard şi să mârâie înfundat avertismente voalate.

A doua explicaţie, mai plauzibilă, ar fi o decizie tainică a lui Călin Popescu Tăriceanu de a candida la preşedinţia PNL, motiv pentru care fostul preşedinte al liberalilor încearcă, pe ultima sută de metri, să-şi atragă voturile talibanilor liberali ale căror creiere înceţoşate de aburii autosuficienţei au rămas cantonate în campania electorală de anul trecut.

Greu de desluşit obiectivul urmărit de Preşedinte prin desemnarea lui Emil Boc pentru a forma un nou guvern.

Întâmpinată cu reacţii din cele mai diverse, de la vechea placă, de acum zgâriată şi crăpată ce a răsunat din răguşitele patefoane ale PSD+PNL până la trâmbiţele asurzitoare al PD-L, nominalizarea poate ridica multe semne de întrebare, justificate sau nu.

În fond problema guvernului Boc I nu a fost Emil Boc. Adevăratele probleme au fost cauzate de pesediştii din guvern, opozanţi acoperiţi cu misiunea de a pune beţe în roate, precum şi alte câteva personaje, cel puţin nepotrivite, din tagma cuplului de comici vestiţi Berceanu-Videanu.

Deşi aparent arogantă şi făcută din spirit de frondă, decizia lui Traian Băsescu de a crea un guvern Boc II are la bază un calcul politic extrem de temeinic.

Pe de o parte, dacă noul executiv este validat de Parlament, Preşedintele are garanţia că va putea controla activitatea Guvernului astfel încât să poată fi demarate iniţiativele necesare operaţiunii de reformare a statului.

Pe de altă parte, dacă guvernul Boc II nu este validat, Traian Băsescu are ocazia să dizolve Parlamentul şi să declanşeze alegeri anticipate în încercarea de a modifica actuala configuraţie parlamentară care, după toate probabilităţile, are potenţialul de a frâna sau chiar stopa reforma.