Şcoala de tonomate (V)
Încă nu am apucat să vorbim despre ceea ce, pentru cei mai mulţi dintre noi, reprezintă cel mai important aspect al activităţii unui element media: responsabilitatea editorului pentru conţinutul livrat publicului. Pe scurt am putea spune că această responsabilitate este identică cu aceea pe care o are orice persoană în societate. Editorul şi-a autoasumat o poziţie din care poate influenţa masele atât în bine cât şi în rău şi el trebuie cântărit şi măsurat conform acestei poziţii. Prin capacitatea sa de control asupra publicului editorul este mai presus decât orice parlamentar, preot, medic sau profesor. Nu există o vreo altă instituţie în lumea asta care să aibă un nivel de influenţă mai ridicat şi mai constant ca cel al unui element media şi tocmai această însuşire creează falsa impresie că media este mai degrabă o întreprindere publică decât una privată.
Spunea cineva la un moment dat că presa există la graniţa dintre literatură şi logică. Dacă stăm să analizăm la rece conţinutul difuzat de un element media vom observa, într-adevăr, că acesta cu siguranţă nu este literatură dar şi că este mult prea aleator şi variabil pentru a se încadra în limitele stricte ale logicii. Pentru a putea aprofunda acest concept vom analiza pe rând cele trei componente de bază ale materialelor difuzate de un element media: ştiri, editoriale şi conţinut de interes general.
Capacitatea lumii moderne de colectare a informaţiilor proaspete a depăşit de mult graniţele umanului iar discriminarea editorială nu reuşeşte să ţină pasul cu progresul tehnologic. Suntem efectiv zdrobiţi de masa informaţiilor nedigerate, cel mai adesea colectate şi stocate fără a acorda importanţă valorii. Aproape toate resursele unui element media sunt concentrate în scopul culegerii brute, fără triaj, a informaţiilor iar această povară devine din ce în ce mai apăsătoare pentru editori şi îngrijorătoare pentru public.
Data: 5 octombrie 2010 (09:30)
Arhivat în: Antitrust, Diverse, Editorial, Jurnalişti, Media