Precambrian: Special (II)
Teoria Pământului în Expansiune nu este nicidecum nouă fiind elaborată cu mai bine de 200 de ani în urmă de geologul italian Roberto Mantovani şi se bazează pe o observaţie extrem de pertinentă potrivit căreia continentele, aşa cum le cunoaştem noi azi, se "îmbucă" perfect astfel încât ar putea forma o suprafaţă continuă dacă diametrul Pământului ar fi pe jumătate din cel actual.
Aşa cum spuneam în episodul trecut, dacă această teorie se dovedeşte a fi corectă, multe din actualele concepte vor trebui modificate din temelii. Pentru a vă putea forma o opinie proprie în privinţa acestui subiect să privim împreună datele de care dispunem în acest moment.
Teoria supercontinentelor
Această teorie postulează o ciclicitate a agregării continentelor în aşa numite supercontinente. Ipotezele actuale susţin existenţa, pe parcursul a 2,5 miliarde de ani, a trei asemenea mase continentale - Rodinia, Pannotia şi Pangea - ce ar putea să fi fost precedate de alte supercontinente.
Rodinia se presupune că s-a format acum 1,1 miliarde de ani şi s-a sfărâmat acum 750 de milioane de ani în trei mari mase continentale - Proto-Laurasia (care s-a rupt ulterior şi a format, prin remodelare, Laurasia - America de Nord şi Asia), cratonul continental Congo (o parte din Africa) şi Gondwana (emisfera sudică curentă şi India).
Pannotia pare a fi avut o viaţă foarte scurtă la scară geologică, formându-se acum 600 de milioane de ani şi fragmentându-se după numai 60 de milioane de ani, la începutul Cambrianului, în Laurentia (America de Nord), Baltica, Siberia şi Gondwana.
Pangea, conform teoriei lui Alfred Wegener, a fost un supercontinent care, cu 250 de milioane de ani în urmă, agrega absolut toate porţiunile de uscat de pe Terra, fiind înconjurat din toate părţile de un uriaş ocean planetar numit Panthalassa.Acest model ridică câteva semne de întrebare care-i pun la îndoială veridicitatea. Spre exemplu concentrarea masei continentale în emisfera sudică din perioada Rodinia pare a fi extrem de improbabilă. Iar concentrarea ciclică a continentelor în blocuri mai mult sau mai puţin compacte înconjurate de un ocean uriaş pare şi mai puţin probabilă în absenţa unor fenomene fizice care să determine acest comportament. Baza acestei teorii o reprezintă corelarea conturului continentelor actuale care nu a putut fi explicată altfel până la apariţia Teoriei Pământului în Expansiune ce elimină complicaţiile şi inadvertenţele teoriei referitoare la deriva continentelor.
Episoade
Precambrian: Special (I)Precambrian: Special (III)
Precambrian: Special (IV)
Precambrian: Special (V)
Precambrian: Special (VI)
Precambrian: Special (VII)
Data: 24 ianuarie 2010 (11:30)
Arhivat în: Almanah, Astronomie, Paleoistorie, Precambrian, Terra, Univers