Precambrian: Special (IV)

Glaciaţiunile din Proterozoic
Era Neoproterozoică, ultima parte a eonului Proterozoic, pare a fi fost dominată, în toate cele trei perioade ale sale (Tonian, Cryogenian, Ediacardian), de un şir de glaciaţiuni, cele mai remarcabile, două la număr, petrecându-se în perioada de mijloc, numele acesteia fiind o consecinţă directă a lor.
Se presupune că în Cryogenian au avut loc două glaciaţiuni generalizate, denumite Glaciaţiunea Sturtiană şi Glaciaţiunea Marinoană.
Glaciaţiunea Sturtiană pare să fi avut loc acum 750-700 de milioane de ani, cam în acelaşi timp cu încheierea procesului de fragmentare a Rodiniei şi există ipoteze care susţin că cele două evenimente sunt interdependente. Ipoteza caracterului global al acestei glaciaţiuni se bazează pe descoperirea unor depozite de tilite la joasă altitudine. Explicaţia existenţei acestora este mult mai simplă în Teoria Pământului în Expansiune şi este privită ca rezultatul unor glaciaţiuni normale, regiunile în care au fost descoperite aceste depozite aflându-se, conform teoriei amintite, la Polul Nord în Precambrian.
Glaciaţiunea Marinoană, supranumită Varanger, este mai puţin susţinută de dovezi concrete şi se presupune că ar fi luat sfârşit cu aproximativ 635 de milioane de ani în urmă. După sfârşitul acestei glaciaţiuni globale, a început perioada Ediacardiană care a încheiat eonul Proterozoic şi a durat pâna la începutul Cambrianului, cu 542 de milioane de ani în urmă.

Precambrian: Special (II)
Precambrian: Special (III)
Precambrian: Special (V)
Precambrian: Special (VI)
Precambrian: Special (VII)
Data: 26 ianuarie 2010 (12:00)
Arhivat în: Almanah, Astronomie, Paleoistorie, Precambrian, Terra, Univers