Precambrian: Special (V)
Bulgărele de Zăpadă
Teoria Bulgărelui de Zăpadă este, în prezent, principalul model pentru resupusele glaciaţiuni globale din Proterozoic. Teoria introduce ideea unor glaciaţiuni "speciale", ce se deosebesc de cele "normale" prin faptul că suprafaţa oceanelor este complet sau aproape complet acoperită de o pătură groasă de gheaţă.
Unul din punctele slabe ale acestei teorii este reprezentat de lipsa unor explicaţii plauzibile cu privire la factorii declanşatori ai îngheţului dar şi cei ai dezgheţului care a pus capăt respectivelor glaciaţiuni. Există, desigur, numeroase speculaţii pe această temă, de genul:
- erupţia unui supervulcan care provoacă blocarea luminii şi căldurii solare o periodă de timp suficient de îndelungată pentru a declanşa îngheţul. Disiparea efectelor acestei erupţii determină dezgheţul.
- fenomene astrofizice specifice cum ar fi reducerea cu până la 6% a activităţii solare provoacă îngheţul. Revenirea acestor fenomene în parametri normali duce la dezgheţ.
- extinderea calotelor polare (din motive necunoscute) dincolo de paralela 30 determină creşterea albedoului ceea ce duce la îngheţ. Această ipoteză nu oferă un scenariu acceptabil pentru inversarea fenomenului. Teoria acumulării de gaze cu efect de seră provenite din erupţii vulcanice nu stă în picioare din cauza concentraţiei uriaşe de dioxid de carbon pe care o presupune (cam de 350 de ori cantitatea actuală).
Simulările climatologice globale cu ajutorul cărora s-a încercat confirmarea teoriei Bulgărelui de Zăpadă nu au reuşit să producă îngheţ în zona ecuatorială decât în varianta cea mai simplă, care nu ia în considerarea existenţa oceanelor cu dinamică complexă.
De asemenea, datele paleomagnetice utilizate pentru datarea sedimentelor şi plasarea Australiei şi a Namibiei (teritorii ce conţin majoritatea dovezilor despre glaciaţiunile din Proterozoic) la Ecuator în acea perioadă, ce se bazează pe prezumţia că teoria derivei continentelor este corectă, au şi ele o mică problemă. Nu există o "hartă" a fluctuaţiei polilor magnetici în perioada de interes şi asta forţează deducerea polarităţii câmpului magnetic pe baza unor metode statistice. Teoria Pământului în Expansiune este mult mai simplă şi permite eliminarea complicatei teorii a glaciaţiunii globale care poate fi înlocuită cu ideea unor glaciaţiuni normale, asemănătoare celor de dată recentă. De asemenea această teorie explică şi prezenţa dovezilor cu privire la glaciaţiuni în Australia şi Namibia prin simpla plasare a acestora în apropierea Polului Nord în acea perioadă.
Episoade
Precambrian: Special (I)Precambrian: Special (II)
Precambrian: Special (III)
Precambrian: Special (IV)
Precambrian: Special (VI)
Precambrian: Special (VII)
Data: 27 februarie 2010 (19:28)
Arhivat în: Almanah, Astronomie, Paleoistorie, Precambrian, Terra, Univers