Precambrian: Special (III)
Teoria superoceanelor
Conform acestei teorii suprafaţa totală a oceanelor a scăzut din Precambrian încoace din cauza creşterii suprafeţelor continentale care, astăzi, ocupă 29% din totalul suprafeţei Pământului. Restul de 71% este ocupat de oceane, Arctica şi Antarctica. În sprijinul teoriei derivei continentelor, susţinătorii acesteia, au fost nevoiţi să introducă noi teorii despre oceane ipotetice a căror existenţă nu poate fi dovedită şi a căror dispariţie este pusă pe seama subducţiei plăcilor, o foarte convenabilă pubelă pentru orice ipoteză hazardată.
Iapetus, Oceanul Proto-Atlantic, a fost inventat pentru a putea explica anumite contradicţii din teoria lui Wegener referitoare la Pangea şi se presupune că a dispărut, pe măsură ce masele continentale se apropiau, apoi a reapărut şi a devenit Oceanul Atlantic de azi. Teoria Pământului în Expansiune susţine, mult mai simplu, că e vorba de o mare interioară de dimensiuni apreciabile.
Mirovia este un alt ocean ipotetic ce înconjura iniţial Rodinia pentru a se transforma ulterior în Oceanul Pan-African din jurul Pannotiei. Acest ocean, împreună cu platoul său, a dispărut complet, ca urmare a procesului de subducţie.
Panthalassa este oceanul apărut în urma procesului de fragmentare a Pannotiei şi este predecesorul actualului Ocean Pacific.
Toate aceste oceane ipotetice au fost introduse în teoria derivei continentelor plecând de la ideea că diametrul Pământului era, în Precambrian, identic cu cel de astăzi. Problema este că în urma acestor oceane n-a rămas nici cea mai mică dovadă a existenţei lor. Teoria Pământului în Expansiune nu necesită introducerea în discuţie a unor oceane care să umple golurile, cu excepţia unui echivalent al Oceanului Panthalassa.
Episoade
Precambrian: Special (I)Precambrian: Special (II)
Precambrian: Special (IV)
Precambrian: Special (V)
Precambrian: Special (VI)
Precambrian: Special (VII)
Data: 25 ianuarie 2010 (12:00)
Arhivat în: Almanah, Astronomie, Paleoistorie, Precambrian, Terra, Univers